Comuna în care familiile morţilor nu au de unde să scoată un certificat de deces: „A trebuit să aduc medicul din altă comună să constate decesul”
0
Locuitorii comunei Alexandru Ioan Cuza (Iaşi) nu au medic de familie de la începutul lunii septembrie. Oamenii care au nevoie de îngrijiri medicale se deplasează la cabinetele din comunele apropiate.
Locuitorii comunei ieşene Alexandru Ioan Cuza nu au medic de familie de pe 1 septembrie. Ultima zi din august a fost şi ultima zi de serviciu a fostului medic de familie, Georgiana Niţă, care a plecat să lucreze în Franţa.
Potrivit autorităţilor locale, situaţia din comună este critică: pentru orice serviciu medical, oamenii merg fie la cabinetele din comunele apropiate, fie la spitalele din Paşcani sau Iaşi. Criza se accentuează mai ales când locuitorii bătrâni şi bolnavi mor. „Am avut patru morţi într-o zi şi a trebuit să aduc medicul de familie de la Strunga să constate decesul“, a precizat Vasile Baciu, primarul comunei.
Potrivit acestuia, locuitorii au rămas fără medic de familie pentru că specialistul care a acordat îngrijiri medicale pnă în august şi-a scos praxisul la vânzare fără să găsească un înlocuitor în timp util. Reprezentantul comunei susţine că vânzarea praxisului nu ar fi legală pentru că niciun pacient de pe lista fostului medic de familie, dr. Georgiana Niţă, nu a fost întrebat dacă acceptă sau nu să fie înregistrat în baza de date a altui medic.
„Este o formă de comerţ prin care sunt vânduţi la tarabă asiguraţii. Doamna a scos la vânzare pe internet praxisul, mai exact lista de pacienţi, pentru că tot ce este în acel cabinet s-a făcut printr-o investiţie a consiliului local. Acum, faptul că fostul medic a scos la vânzare praxisul nu e treaba mea. Pe mine mă deranjează că a cerut pentru acest loc 17.000 de euro, în condiţiile în care medicii tineri cu care am vorbit să vină mi-au spus: «de unde să scot eu din buzunar atâţia bani?»“, a declarat Vasile Baciu, primarul comunei Al.I. Cuza.
În prezent, un medic de familie din judeţ se află în procedura de preluare a cabinetului din comuna Alexandru Ioan Cuza. Doctorul a încheiat un contract cu Casa de Asigurări, dar mai trebuie să obţină avize de la Direcţia de Sănătate Publică pentru a începe activitatea în comuna rămasă fără medic.
„Pe 22 septembrie s-au semnat toate documentele care atestă că noul medic de familie se află în relaţie contractuală cu CJAS Iaşi şi că, prin urmare, locuitorii comunei pot beneficia de servicii medicale din pachetul de bază, respectiv din pachetul minimal. CJAS a făcut tot posibilul să rezolve această situaţie şi şi-a îndeplinit atribuţiile care o vizează. Trecerea listei de pacienţi de la un medic de familie la altul nu este o chestiune de care se ocupă CJAS“, a subliniat Monalisa Artenie, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi.
Citeşte şi:
Locuitorii dintr-o comună suceveană nu au de patru ani medic de familie