Campania umanitară „Copacul cu haine” ajunge în nouă oraşe din ţară. Voluntarii adună haine şi alimente pentru nevoiaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 1 aprilie, în nouă oraşe din ţară, se donează haine şi alimente pentru familii nevoiaşe. Acţiunea „Copacul cu haine” se desfăşoară la Iaşi în Parcul Copou.

Campania umanitară „Copacul cu haine” are loc pe 1 aprilie în nouă oraşe din ţară şi în unul de peste hotare.

Oamenii sunt aşteptaţi să doneze haine şi alimente pentru familiile nevoiaşe de la sate. Acţiunea are lor în oraşe precum Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Piteşti şi Galaţi. Acţiunea se desfăşoară mâine, 1 aprilie, şi la Londra.

La Iaşi, acţiunea se desfăşoară în Parcul Copou, la Teiul lui Eminescu, între orele 14.00-16.00. Voluntarii campaniei îşi propun să adune haine, jucării, rechizite şi alimente neperisabile pentru familiile sărace din satul Dagâţa. Potrivit organizatorilor, pe pachetele cu îmbrăcăminte trebuie notate câteva informaţii relevante: pentru cine sunt hainele (fete, băieţi, femei, bărbaţi) şi mărimile lor.

Organizatorii au transmis printr-un comunicat de presă că nu se acceptă ajutor în bani.
Campania umanitară „Copacul cu haine” se află la cea de-a şasea ediţie şi este prima dată când se organizează şi în afara Bucureştiului.


Mai jos, paginile de Facebook ale evenimentului:

Iaşi - FB.com/events/1887883428111926
Cluj - FB.com/events/440446222961705
Timişoara - FB.com/events/211339979346167)
Braşov - FB.com/events/881370802004529))
Sibiu - FB.com/events/281365345629164)
Ploieşti - FB.com/events/1815712428750588)
Piteşti - FB.com/events/259139347865188)
Galaţi - FB.com/events/145154462675239)
Londra - FB.com/events/758218647676480)

 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite