Calendarul de care ar trebui să ţină cont orice antreprenor şi autoritate publică dacă îşi doreşte bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a făcut public calendarul apelurilor care se estimează a fi lansate până la mijlocul anului viitor prin Programul Operaţional Regional2014-2020

Nu mai puţin de 13 surse de finanţare sunt disponibile atât pentru autorităţile publice, cât şi pentru mediul de business. Sunt fonduri pentru diferite tipuri de necesităţi, de la promovarea transferului tehnologic, la îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, până la „regenerare urbană- oraşe mici“.

În următoarele luni vor fi disponibile mai multe surse de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Potrivit unui calendar prezentat de ADR Nord-Est, toate cele trei operaţiuni ale axei 1 din POR, cea privind „Promovarea transferului tehnologic“, vor fi lansate în următoarea perioadă. Primele două operaţiuni: „A- Sprijinirea entităţilor de inovare şi transfer tehnologic“, destinată centrelor de transfer tehnologic, şi „B- Sprijinirea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice“, pentru parcuri ştiinţifice, sunt necompetitive, iar valoare apelurilor depăşeşte 100 de milioane de euro, la nivel naţional. Cea de-a treia operaţiune „C.
Investiţii pentru IMM pentru implementarea unui rezultat al cercetării - inovării în parteneriat cu un ITT“, are disponibile peste 46,8 milioane de euro.

 Sunt vizate pe această operaţiune: „Promovarea investiţiilor în C&I, dezvoltarea de legături şi sinergii între întreprinderi, centrele de cercetare şi dezvoltare şi învăţământul superior, în special promovarea investiţiilor în dezvoltarea de produse şi de servicii, transferul de tehnologii, inovarea socială, ecoinovarea şi aplicaţiile de servicii publice, stimularea cererii, crearea de reţele şi de grupuri şi inovarea deschisă prin specializarea inteligentă, precum şi sprijinirea activităţilor de cercetare tehnologică şi aplicată, liniilor-pilot, acţiunilor de validare precoce a produselor, capacităţilor de producţie avansate şi de primă producţie, în special în domeniul tehnologiilor generice esenţiale şi difuzării tehnologiilor de uz general“.

O altă operaţiune din POR care va fi lansată în următoarea perioadă este 2.1 B  „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi şi prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri“ din cadrul axei 2 care vizează „ Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii“. Pe această axă, la nivelul regiunii sunt peste 20,6 milioane de euro disponibili. „Valoarea finanţării nerambursabile a unui proiect este de minim 200.000 euro şi maxim 7.000.000 euro.  Valoarea maximă a ajutorului în regim de minimis este de 200.000 euro şi nu poate depăşi 20% din valoarea eligibilă totală“, explică oficialii ADR Nord-Est. Tot pe axa 2 din POR vor fi disponibile sume pentru „îmbunătăţirea competitivităţii economice prin creşterea productivităţii muncii în IMM-uri în sectoarele competitive“. Este un apel competitiv şi la nivel naţional sunt puse la bătaie peste 42 de milioane de euro.

Pe axa 3 din POR sunt anunţate patru apeluri competitive pe diverse operaţiuni ce vizează de la investiţii în iluminatul public şi clădiri publice.
Vot mai fi disponibile sume pe axa 8 din POR, cea care vizează dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, dar şi pe axele 9- „sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban“ şi 10- „îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale“.

La nivel naţional vor fi 200 de milioane de euro pentru „regenerare urbană- oraşe mici“, care are ca obiectiv „îmbunătăţirea calităţii vieţii a populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România“. Este un apel necompetitiv.

Citeşte şi:
Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu


Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite