Angajatul unei ferme de pui din Iaşi îşi usca chiloţii şi şosetele în incubatorul puilor. Ce a păţit după ce a fost prins

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ieşean a dat în judecată firma la care lucra după ce şefii săi l-au prins în timp ce îşi usca chiloţii şi şosetele într-un incubator. Bărbatul lucrea la o fermă de pui.

Angajatul a fost concediat la finele anului 2018, mai exact în luna noiembrie, angajatorul său invocând că nu a respectat prevederile privind sănătatea şi securitatea în muncă.

„În motivarea intâmpinării, s-a arătat că reclamantul se face vinovat de încălcarea atribuţiilor sale referitoare la respectarea securităţii şi sănătăţii în muncă, indicând în cadrul întâmpinării în mod detaliat prevederile încălcate, în esenţă arătându-se că au fost găsite în incubator puse la uscat lenjeria intimă a contestatorului (o pereche de chiloţi şi şosete)“, se arată în actele de la dosar.

Eugen C. a contestat la Tribunal decizia de concediere, considerând că măsura este neîntemeiată. Mai mult, el a cerut daune morale de 5.000 de euro de la reprezentanţii fermei de pui. La fel ca în multe alte litigii de muncă, instanţa a dat dreptate în acest caz angajatului, considerând că firma care l-a concediat nu a respectat formalităţile din legislaţia muncii.

„Din examinarea conţinutului deciziei prin care s-a dispus sancţionarea contestatorului cu măsura disciplinară a desfacerii disciplinare, instanţa remarcă faptul că în mod temeinic s-a invocat de către instanţă incidenţa nulităţii absolute în temeiul art. 252 alin. 2 lit. b din Codul muncii, în sensul că dispoziţiei nr. 181 din 16.11.2018 îi lipseşte precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat“, se arată în motivarea Tribunalului, care a fost primă instanţă în acest caz. J

Magistraţii au respins totuşi cererea angajatului de a-i fi acordate daune morale. Sentinţa nu este definitivă şi a fost deja contestată.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite