Alertă la o şcoală din Iaşi în urma unei intoxicări în masă a 64 de copii. DSP a constatat că elevii beau apă contaminată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de la Şcoala nr. 17 din Iaşi care beau apă din baia unităţii riscă să se îmbolnăvească
Elevii de la Şcoala nr. 17 din Iaşi care beau apă din baia unităţii riscă să se îmbolnăvească

Direcţia de Sănătate Publică a efectuat un control la Şcoala nr. 17 din Iaşi, în urma unui focar de gastroduodenită care a cuprins 64 de elevi. Rezultatele verificărilor relevă că sunt deficienţe privind normele de igienă la instalaţia de la baie, acolo de unde mulţi dintre elevi beau apă.

După ce 64 de elevi de la Şcoala nr. 17 din Iaşi au suferit afecţiuni digestive, s-a speculat că o posibilă cauză ar putea fi alimentele servite în cadrul programului “Cornul şi laptele”. O altă variantă luată în calcul a fost cea a îngheţatei cumpărate de copii din curtea unităţii de învăţământ. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi au infirmat, însă, ambele ipoteze.

“S-a infirmat suspiciunea de toxiinfecţie alimentară pe baza investigaţiilor de laborator din probele recoltate de la pacienţi şi din alimentele servite în cadrul programului «Cornul si laptele». Cu ocazia controalelor efectuate în unitate de echipele DSP, în perioda 15.05 – 17.05.2013, s-au identificat deficienţe privind normele de igiena ăi nefinalizarea reparaţiilor la instalaţiile de la grupurile sanitare, care reprezinta factori de risc pentru apariţia unor episoade de îmbolnăvire de tip digestiv”, a spus Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iaşi.

Acesta a mai menţionat că DSP a impus un termen pentru finalizarea lucrărilor la toate instalaţiile sanitare precum şi supravegherea respectării normelor de igienă colectivă.

Reprezentanţii unităţii de învăţământ au fost miraţi de rezultatele anchetei derulate de DSP. Lucia Câmpeanu, directoare Şcolii nr. 17, a menţionat că va solicita dovezi de la DSP pentru ca acuzaţiile să fie probate, întrucât povestea i se pare “cusută cu aţă albă.”

“Noi deja am început măsuri de remediere, am chemat constructorul să revadă felul în care a reparat acolo la cabina aceea, constructorul se ocupă acum de asta. Avem şi o casă de apă din afara şcolii, undeva în stradă, pe care iar încercăm să o remediem pentru că nu are un capac etanş şi atunci când plouă curge apâ de la ploaie înăuntru şi se adună puţină apă. Astea ar fi cele două defecţiuni şi pentru că sunt în legătură cu apa, s-a ajuns la explicaţia aceasta, dar sigur nu sunt dovezi în sensul ăsta. Ar fi bine să ştim ce s-a întâmplat cu adevărat, să ştim ce să remediem şi să evităm să mai trecem prin aşa ceva. Cred că asta a fost o presupunere, o logică forţată”, a declarat Lucia Câmpeanu.

Cei 64 de elevi cărora li s-a făcut rău au fost nevoiţi să lipsească o zi de la şcoală din cauza problemelor digestive. Câţiva dintre ei au ajuns la spital pentur îngrijiri medicale.
 

Citeşte şi:

Intoxicaţie în masă la o şcoală din Iaşi. 64 de copii s-au îmbolnăvit după ce au mâncat îngheţată de la chioşcul din curte

Premierul Victor Ponta a anunţat că renunţă la programul ”Cornul şi Laptele” şi mută banii la programe de after-school

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite