A murit Nicolae Tomaziu, cel mai bătrân supravieţuitor al lagărelor comuniste din România. „L-a învins timpul, l-a câştigat istoria“

A murit Nicolae Tomaziu, cel mai bătrân supravieţuitor al lagărelor comuniste din România. „L-a învins timpul, l-a câştigat istoria“

Nicolae Tomaziu a fost omagiat la ultima aniversare, când a împlinit 101 ani FOTO Facebook M. Grigoraş

Nicolae Tomaziu, ultimul supravieţuitor al lagărului de muncă de la Canalul Morţii şi cel mai bătrân deţinut politic din România, a murit joi, 26 octombrie, la vârsta de 101 ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nicolae Tomaziu s-a născut pe 26 februarie 1916 în satul Păltiniş din Botoşani. Avea deja patru fraţi şi surori, iar mama sa, bolnavă de tifos a murit a doua zi după naştere. Şi el a contractat boala şi nimeni nu i-a dat şanse de supravieţuire. A fost însă un luptător din primele minute de viaţă.

„Imediat după ce m-am născut, o femeie din sat m-a acoperit cu zăpadă şi apoi m-a învelit în covoare. Când m-a scos de acolo, eram roşu ca racul, dar am scăpat. Acum, tehnica este recunoscută peste tot în lume şi se numeşte Kneipp. M-am născut în război şi nu erau de niciunele. M-a alăptat o femeie din sat. Acum, dacă privesc în urmă la viaţa mea, mai bine ar fi trăit mama în locul meu, că mai avea copii de care să aibă grijă. Eu tinereţea mi-am pierdut-o pe front şi în lagăre de exterminare“, a povestit Nicolae Tomaziu într-un articol publicat în "Adevărul" în 2016.

Era cel mai vârstnic deţinut politic al lagărelor comuniste din România şi cel mai bătrân supravieţuitor care a pătimit la Canalul Dunăre-Marea Neagră, numit şi Canalul Morţii. A fost arestat în 1947, după ce a protestat alături de mai mulţi studenţi împotriva regimului. După ani de temniţă grea la Aiud, Văcăreşti şi Canalul Morţii, în 1954 a fost eliberat, dar a fost tot timpul urmărit ulterior, în timpul regimului comunist.

„Am ajuns la sora mea, la Curtea de Argeş, dar eram urmărit. Trebuia să anunţ zilnic la Securitate unde merg şi cine mă vizitează. Am spus că vreau să muncesc şi m-au trimis la poliţie, că îmi caută ei de lucru. Eram consideraţi paria societăţii şi puteam face doar munca de jos. Am făcut de toate, am fost şi măturător, şi cărăuş. În final, am ajuns la Codlea (n.r. – judeţul Braşov) unde m-am angajat la o ţesătorie de unde am şi ieşit la pensie“, a rememorat Nicolae Tomaziu în acelaşi articol publicat în "Adevărul".

S-a căsătorit cu o pictoriţă alături de care a locuit la Codlea. După moartea Magdalenei, în 2001, Nicolae Tomaziu şi-a pierdut casa. În 2014, s-a retras la Mănăstirea Caraiman din Buşteni, unde a început să-şi scrie memoriile. Începutul lui 2017 l-a găsit la Iaşi, în grija unor rude.

Vestea morţii lui Nicolae Tomaziu a fost dată de către jurnalistul Viorel Ilişoi, unde dintre cei care au scris despre viaţa deţinutului de la Canal. „Astăzi ne-a părăsit, la peste 101 ani, Nicolae Tomaziu. L-a învins timpul, l-a câştigat istoria. Dumnezeu să-l ierte şi să ne ierte şi pe noi, necunoscătorii, nerecunoscătorii“, a scris Viorel Ilişoi pe contul personal de Facebook.

citeste totul despre: