Şase competenţe necesare pentru a rămâne cât mai activ pe piaţa muncii. Ce trebuie să ştii în „economia cunoaşterii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În contextul creşterii prezenţei inteligenţei artificiale în tot mai multe domenii, piaţa muncii suportă numeroase transformări, susţin specialiştii.

Pentru a fi capabili să ne adaptăm la piaţa muncii, experţii prezenţi în acest an la World Economic Forum au vorbit despre competenţele pe care oricine ar trebui să le dezvolte. Aceştia vorbesc despre prezenţa tot mai mare a „economiei cunoaşterii“ unde „capitalul intelectual este superior celui financiar“, iar cunoaşterea devine componenta esenţială a dezvoltării economice.

Astfel, pentru a creşte capitalul intelectual, oamenii trebuie să fie flexibili şi capabili să înveţe tot timpul. Practic, cei care muncesc foarte mult, dar nu acordă timp pentru a învăţa constant lucruri noi sunt în situaţii de „risc“. Solicitările de pe piaţa muncii sunt în continuă transformare, iar cei mai greu de găsit angajaţi sunt pentru domenii de nişă.

Experţii de pe piaţa muncii sunţin că cunoaşterea, pregătirea profesională reprezintă noul „mijloc de plată“, iar pentru a antrena această abilitate prezintă mai multe competenţe pe care este indicat să le însuşim. În primul rând, se recomandă a identifica periodic ce cunoştinţe pot aduce plusvaloare, deoarece şi acestea se schimbă constant. În al doilea rând, este esenţial să ne dezvoltăm capacitatea de a asimila rapid noile cunoştinţe şi de a le aplica în contexte noi. Mai mult, noile abilităţi ar trebui împărtăşite pentru că, potrivit experţilor, doar aşa se poate multiplica valoarea cunoştinţelor, ceea ce duce la dezvoltare atât personală, cât şi economică. La nivel personal, noile cunoştinţe pot fi valorificate printr-o slujbă mai bine plătită şi creşterea reputaţiei.

O altă recomandare a specialiştilor este ca înainte de a alege noile cursuri sau cărţi pe care să le citim să facem o analiză minimă a raportului cost-beneficiu, pentru a evita să folosim inutil resurse financiare sau de timp fără rezultate cuantificabile. Nu în ultimul rând, este necesar să ne adaptăm tot timpul capacitatea de a învăţa pe tot parcursul vieţii şi să acordăm timpul necesar dezvoltării de noi abilităţi intelectuale.

Citeşte şi:

Brand turistic cu potenţial fabulos, nesocotit total. Gustave Eiffel, arhitectul turnului din Paris şi a Statuii Libertăţii, are patru construcţii remarcabile la Iaşi



 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite