Zece „păcate sexuale“ ale anticilor: prostituţia cu sclave, festivalurile de sex şi maratoanele prinţeselor depravate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pompeii

Dovezi arheologice şi mărturii din Antichitate despre practicile popoarelor care au influenţat comunităţile de pe teritoriul ţării noastre oferă detalii neobişnuite despre libertinajul în care acestea trăiau.

Grecii şi romanii din Antichitate şi-au extins influenţa asupra populaţiilor care au locuit în vremea lor pe teritoriul ţării noastre, iar mărturii istorice descriu numeroasele ritualuri şi festivităţi didicate zeităţilor dragostei şi sexului.

1 Sex oral
Sexului oral îi erau dedicate ritualuri în lumea antică, însă deseori, mai ales la romani, practicarea felaţiei era percepută ca un act umilitor pentru persoanele care ofereau sex oral şi un act de bravură pentru cei care îl primeau. Unele mărturii istorice arătau că romanii îi priveau pe „fellatori”, pe cei care ofereau sex oral cu aversiune, considerându-se că nu trebuie invitaţi la cină. Respiraţia mirositoare era considerată un indiciu al acestor practici sexuale. Frescele descoperite în ruinele oraşului Pompeii oferă imagini explicite şi inscripţii cu privire la sexul oral pentru care erau plătite prostituatele. De asemenea, numeroase picturi antice înfăţişau hetairele (prostituate din Grecia Antică), practicând sexul oral.

2 Bordelurile care susţineau economia
În Roma antică, potrivit istoricilor, prostituţia era permisă, iar bordelurile private funcţionau în casele unor cetăţeni din înalta societate. Încăperile erau decorate cu imagini pornografice, cele mai populare astfel de fresce, care ilustrau scene de sex şi orgii sexuale, fiind descoperite în ruinele oraşului antic Pompeii, în celebrele sale lupanare (bordeluri). Economia oraşului devastat de erupţia vulcanului Vezuviu se baza pe mai mult de 40 de bordeluri, potrivit arheologilor. Multe dintre locuinţe, clădiri publice şi băi erau decorate cu picturi şi sculpturi cu teme pornografice, cu cărămizi în forme de falusuri, despre care existau superstiţii că aduceau noroc şi fertilitate.

3 Voyeurism
Fresce descoperite între ruinele Pompeiului ilustrează scene de sex între femei şi bărbaţi, în faţa unor audienţe formate din alţi bărbaţi. Şi arta grecească prezenta asemenea practici de sex în public. Etruscii, din vechea penisulă italică erau amintiţi pentru practici similare. „Când etruscii au relaţii sexuale în familie sau cu prostituate fac precum urmează: după ce s-au oprit din beţie şi se pregătesc să se culce, când lămplile sunt încă aprinse, servitorii le aduc curtezane, băieţi ori adesea chiar propriile lor soţii. Iar după ce se desfată cu acestea, îşi aduc fii pentru a face dragoste cu ele. Deseori au relaţii sexuale în timp ce sunt priviţi, dar alteori în jurul paturilor lor atârnă pânză şi haine”, scria Theopompus, istoric din secolul al IV-lea î. Hr., din Grecia.

4 Libertinajul fetelor de măritat
Lumea antică a oferit numeroase mărturii despre modul în care erau privite tinerele care aveau relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi. Tracii le dădeau voie fiicelor lor să aibă legături trupeşti cu bărbaţii care le plac, însă îşi păzeau nevestele cu străşnicie, afirma istoricul Herodot. Femeile etruscilor „nu îşi împart paturile cu soţii lor, ci cu orice bărbat se nimereşte în preajmă şi propun toasturi pentru oricine. Sunt băutoare bune şi sunt foarte atrăgătoare”, afirma istoricul antic Theopompus.

5 Festivaluri de sex
Festivalurile dedicate zeităţilor fertilităţii erau accesibile tuturor locuitorilor, iar din ingredientele lor nu lipseau vinul, mâncarea şi sexul. „Festivalurile erau orgii cu vin şi sex, fiind permise orice fel de relaţii sexuale şi de beţii”, informa istoricul Arthur Edward Waite. Cele mai vechi festivaluri ale grecilor datau din secolul al V-lea î. Hr. şi aveau loc, cel mai adesea, în vremea echinocţiului de primăvară. Cel mai venerat zeu al fertilităţii a fost Dionis. Orgiile închinate unor zeităţi nu lipseau nici dintre obiceiurile aristocraţiei trace, susţin unii sitorici. Kotys, zeitatea nopţii şi a fertilităţii, era venerată de unele triburi tracice printr-o sărbătoare dedicată purificării, care implica ospeţe nocturne, în cursul cărora bărbaţii se deghizau în femei.

6 Obsesii pentru zeul fertilităţii
Romanii antici aveau adevărate obsesii pentru reprezentările falice dedicate zeului Priapus. Sculpturi închinate zeului fertilităţii erau realizate dintr-un trunchi de copac, în forma unui om cu un falus imens şi puteau fi folosite la nevoie ca măciuci împotriva tâlharilor, informau istoricii. De obicei, statuetele au fost plasate în grădinile romanilor înstăriţi, în scopul dublu de a promova fertilitatea şi de a preveni jafurile, dar şi în intersecţiile unor drumuri. Erau însoţite adesea de inscripţii ameninţătoare şi triviale. „Cu toate că sunt un Priapus din lemn, aşa cum vezi,/ Cu secera din lemn şi penisul de asemenea,/ Te voi apuca, fată, şi ţinută vei fi/ Şi acest membru gros,/ Deşi este mai rigid decât sfoara de liră sau frânghia răsucită, îl voi îngropa în tine până la a şaptea coastă”, informa o astfel de inscripţie.

7 Mai multe soţii, tratate ca sclave
În triburile tracilor, bărbaţii aveau obiceiul de a lua în căsătorie mai multe femei, pe care deseori le cumpărau de la părinţii lor. „Fiecare se căsătoreşte cu trei şi patru femei. Sunt unii care au şi 30 de soţii. Ei le folosesc ca pe nişte sclave. Au legături trupeşti cu numeroase femei şi se unesc cu ele pe rând. Femeia spală şi serveşte pe bărbatul cu care a trăit. Cele mai multe, după împreunare, se culcă pe pământ”, informa Heraclid din Pont, un filosof din secolul IV î. Hr. „Când se întâmplă să moară cineva, care n-a avut decât patru sau cinci neveste, oamenii din partea locului spun: bietul de el, n-a fost însurat, n-a cunoscut iubirea”, informa Meneandru un alt învăţat elen.

8 Jucăriile sexuale
Obiectele cu rol de stimulare sexuală au fost cunoscute din Epoca de Piatră, însă în lumea antică elenă acestea erau nelipsite din ritualurile practicate la anumite festivaluri. Potrivit istoricilor, în timpul unor celebrări întinse pe durata a trei zile, femeile măritate din Atena practicau un ritual „magic” dedicat fertilităţii, în care foloseau „jucării sexuale” cu forma unor falusuri sau organe genitale feminine, dar şi afrodisiace.. Primele obiecte sexuale menţionate în lumea elenă au fost realizate din piatră, gudron, lemn şi alte materiale care ar putea fi modelate în formă de penisuri şi care erau suficient de tari pentru a fi folosite ca jucării sexuale penetrante. În comedia Lysistrata, scrisă de Aristofan în urmă aproape două milenii şi jumătate, autorul susţinea că femeile din Grecia au organizat o grevă a sexului pentru a pune capăt războiului peloponesiac. Soţiile grecilor plecaţi la război erau nemulţumite că bărbaţii mergeau la război şi le ofereau aşa-numitele „olisbos" pentru a preveni isteria.

9 Maratoane sexuale
Valeria Messallina, soţia împăratului roman Claudius din primul secol a devenit celebră pentru cruzimea şi desfrânarea ei. Autorul antic Plinu cel Bătrân a relatat că împărăteasa obişnuia să concureze la numărul de partide de sex, împotriva celor mai depravate prostituate. Messalina ar fi provocat-o la un moment dat pe cea mai faimoasă prostituată din Roma, Scylla, pentru a vedea care rezistă mai mult în timpul unui astfel de maraton sexual. După ce au făcut sex amândouă cu câte 25 de bărbaţi, Scylla ar fi cedat, însă Messalina a mai continuat câteva ore. O legendă despre Messalina vorbeşte despre numărul impresionant de bărbaţi cu care ar fi avut relaţii sexuale, peste 8.000. Cleopatra a devenit regina Egiptului în secolul I î. Hr. şi a rămas în istorie datorită miturilor despre relaţiile amoroase pe care le-ar avut cu conducătorii Imperiului Roman Iulius Cezar şi Marc Antoniu şi cu regele iudeu Irod. Potrivit unuia dintre mituri, Cleopatra a fost înfăţişată ca făcând sex oral într-o noapte unui număr de 100 de nobili şi militari romani.

10 Prostituţia cu sclave
Cele mai multe dintre prostituate din lumea antică elenă proveneau din rândul sclavelor. Uneori, frumuseţea şi acceptarea posturii de prostituată le elibera din sclavie. Le vechii greci, conducătorii oraşelor primeau taxe pentru prostituţie, atât de la femeile libere sau eliberate din sclavie, cât şi de la stăpânii sclavelor sexuale. În unele lucrări ale vemii sunt amintite cazuri în care după ce sclavele sexuale ajungeau la o vârstă la care nu îşi puteau atrage clienţi erau eliberate. Ca sclave sexuale, trupurile şi serviciile femeilor erau tranzacţionate pentru un preţ negociat, dar eliberarea lor era însemna obţinerea darului suprem la care un sclav se poate aştepta, informa cecetătoarea Allison Glazebrook, într-un studiu dedicat acestora.


Vă recomandăm şi:

Reţeta ideală pentru pofta de sex şi vigoarea bărbaţilor din Evul Mediu. Ce alimente banale formau atunci „viagra“

Un savant din secolul al nouălea, cunoscut prin lucrările sale în întreaga Europă medievală, a fost autorul unora dintre cele mai populare reţete menite să trateze problemele de natură sexuală din cuplu. Remediile lui Al-Jazzar preced inventarea viagrei moderne.

Reţete pentru refacerea virginităţii şi orgasme fără sfârşit. Secretele contesei care a revoluţionat viaţa sexuală în Evul Mediu

Femeile din Evul Mediu aflau cum pot redeveni fecioare, dacă foloseau poţiunile misterioase ale contesei Caterina Sforza. Celebra autoare a unei lucrări ştiinţifice didicată performanţelor sexuale şi modului de redobândire a virginităţii, a intrat în istorie datorită reţetelor sale controversate.

Credinţe despre viaţa sexuală în Evul Mediu: de ce femeia trebuia să sară de şapte ori în spate după fiecare act sexual

Credinţele care priveau viaţa sexuală a oamenilor din secolele trecute au fost cu totul neobişnuite. O dovedesc documentele vechi, care cuprindeau studii de anatomie şi recomandări despre relaţiile sexuale, folosirea unor afrodisiace şi despre metodele contraceptive ale strămoşilor noştri.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite