Vetuţa Stănescu a devenit vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vetuţa Stănescu este noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Vetuţa Stănescu este noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Vetuţa Stănescu a fost aleasă, miercuri, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Ea îl va înlocui în funcţie pe Tiberiu Balint, fostul vicepreşedinte al instituţiei, care a demisionat în urma anchetei penale în care a fost cercetat pentru fapte de corupţie.

Tiberiu Balint a demisionat din funcţia de consilier judeţean şi de vicepreşedinte al Cnsiliului Judeţean Hunedoara, în urma anchetei penale instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un dosar în care a fost pus sub învinuire pentru infracţiuni de luare de mită, spălare de bani şi fals în înscrisuri. Miercuri, locul lăsat vacant de fostul vicepreşedinte al instituţiei a fost ocupat, în urma alegerilor organizate la Consiliul Judeţean.
Vetuţa Stănescu (PNL) a candidat singură şi a fost aleasă vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.

”Sper din suflet să mă ridic la înălţimea demnităţii acestei funcţii, pentru că nu este simplu de coordonat activitatea Consiliului Judeţean Hunedoara, dar sunt convinsă că voi face faţă acestei provocări, la fel cum am făcut faţă în instituţiile în care am activat”, a declarat Vetuţa Stănescu.
Al doilea vicepreşedinte al instituţiei este Dorin Gligor, de la acelaşi partid, iar preşedinte CJ Hunedoara, ales tot miercuri, a devenit Adrian David (PNL).

Vetuţa Stănescu este contabil, de profesie, şi a fost director economic la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva.


Vă recomandăm şi:

Adrian David este noul şef al Consiliului Judeţean Hunedoara. A candidat singur la funcţia lăsată vacantă de Mircea Moloţ

Adrian David (PNL) a fost ales astăzi preşedinte al Conisliului Judeţean Hunedoara, în urma voturilor consilierilor judeţeni. El va prelua atribuţiile pe care le-a avut în ultimele şase luni Dorin Gligor, preşedintele interimar al CJ Hunedoara.

Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara va fi ales în şedinţa de astăzi

Consilierii judeţeni au fost convocaţi astăzi la şedinţa ordinară în care va fi ales noul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara şi un nou vicepreşedinte. Din luna decembrie a anului trecut şi până în prezent, atribuţiile de de preşedinte al CJ au fost preluate de vicepreşedintele Dorin Gligor

UPDATE VIDEO Mircea Moloţ va rămâne în libertate. Tribunalul Alba a respins propunerile de arestare preventivă. Ce a declarat preşedintele CJ Hunedoara

Tribunalul Alba a respins propunerile de arestare preventivă formulate pe numele lui Mircea Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, vicepreşedinte al CJ, şi a altor trei oameni de afaceri din Hunedoara, Emanoil Pup, Robertto Venter şi Vasile Axinte, anchetaţi într-un dosar de corupţie ce vizează afacerile ilegale făcute în numele CJ Hunedoara.

VIDEO Mircea Moloţ despre percheziţiile DNA la Consiliul Judeţean Hunedoara şi în locuinţa sa: „Mă aştept la orice”

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au efectuat în această dimineaţă 18 percheziţii în judeţ. Au fost vizate sediul Consiliului Judeţean Hunedoara, domiciliul preşedintelui instituţiei, Mircea Moloţ, şi mai multe societăţi, printre care SC Apa Prod SA, la care acţionar majoritar este CJ Hunedoara. Dosarul îl vizează pe Mircea Moloţ, faţă de care însă DNA nu a luat nicio măsură în cauză.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite