Un turist estonian a fost jefuit de trei români, care l-au luat cu maşina, la ocazie, de pe marginea autostrăzii
0
Un tânăr de 26 de ani, din Estonia, a reclamat că a fost victima unor tâlhari din judeţul Hunedoara. Bărbatul a fost jefuit la scurt timp după ce a fost luat la autostop.
Un tânăr estonian, în vârstă de 26 de ani, s-a plâns Poliţiei că trei persoane necunoscute i-au sustras o cameră video.
Turistul le-a relatat că obişnuieşte să călătorească prin Europa, cu diferite mijloace de transport, iar în ziua respectivă, la ieşirea de pe autostrada A1, în localitatea Şoimuş, s-a urcat într-un autoturism cu trei bărbaţi, care, la scurt timp, în localitatea Căinelu de Jos, l-au obligat să coboare din maşină, iar unul dintre aceştia i-a smuls camera video pe care o avea la gât.
„La scurt timp de la sesizare, autoturismul a fost oprit în trafic de poliţişti, iar cele trei persoane au fost conduse la sediul poliţiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 31 de ani, toţi din municipiul Brad, fiind reţinuţi pentru 24 de ore. Aceştia vor fi prezentaţi procurorilor cu propuneri corespunzătoare”, a informat Laura Bradu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Beniamin Laichici, condamnat la 25 de ani de închisoare după ce a împuşcat mortal cinci oameni, a solicitat să fie eliberat condiţionat. Magistraţii au precizat motivele pentru care i-au refuzat ultima tentativă de a redeveni liber.
Seiful din depozitul unei firme de curierat a fost furat în urma unei spargeri. Poliţiştii fac cercetări pentru a identifica autorii infracţiunii.
Legende urbane şi mărturii păstrate în arhive oferă amănunte despre amploarea fenomenului prostituţiei din anii România anilor 1930 şi 1940 şi despre faima şi destinul tragic al multor tinere care îşi vindeau trupurile.