Tânărul dispărut de trei săptămâni în autogara de unde urma să plece în Italia a fost găsit. Familia l-a căutat disperată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Bulbucan (34 de ani), dat în urmărire naţională în urmă cu trei săptămâni, a fost găsit în judeţul Constanţa.

Poliţiştii l-au găsit pe Florin Bulbucan, tânărul din Petroşani pe care familia l-a dat dispărut în urmă cu trei săptămâni. „Acesta a fost identificat în judeţul Constanţa, a fost audiat şi a precizat că nu a fost victima niciunei infracţiuni şi că nu doreşte să revină acasă”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Florin Bulbucan a fost dat în urmărire naţională după ce de luni, 29 ianuarie, nu a mai dat niciun semn de viaţă familiei sale. Tatăl său, în vârstă de 76 de ani, a anunţat disparţia lui tânărului după ce nu a mai reuşit să ia legătura cu el. Poliţiştii hunedoreni au stabilit până acum că bărbatul a ajuns din Petroşani în Deva, dar nu s-a mai urcat în autocarul care trebuia să îl transporte în Italia.

„Ultima dată când tatăl a luat legătura cu fiul său a fost în aceeaşi zi, în jurul orei 12.00, acesta spunându-i tatălui său că se află în autogara Deva şi aşteaptă autocarul spre Italia. Din acel moment familia nu a mai reuşit să îl contacteze şi, prin urmare, s-au adresat poliţiştilor solicitând identificarea persoanei”, informa Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt aş Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara. În momentul dispariţiei, Florin Bulbucan avea asupra lui bagajele şi circa 1.500 de euro.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Povestea Mirelei Litera, „femeia fatală” dintre Simota şi Litera, devenită martor împotriva „Comisarului Cattani”

Dosarele în care sunt cercetaţi baronul Văii Jiului Alin Simota, liderul interlopilor Cristian Litera şi fostul şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu au un numitor comun: Mirela Simina Litera. Tânăra a fost soţia milionarului Alin Simota, apoi a devenit soţia fostului său om de încredere Cristian Litera, iar recent a depus mărturie în dosarul în care a fost arestat Traian Berbeceanu.

EXCLUSIV VIDEO Soţia „Comisarului Cattani” despre ziua arestării: „I-am spus copilului că Traian e în străinătate”

Gabriela Berbeceanu, soţia comisarului şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a povestit pentru adevarul.ro despre cum a trăit cele mai grele momente din întreaga carieră a soţului ei, arestat în prezent într-un dosar în care a fost acuzat de favorizarea unor grupări infracţionale. „Îi spun fiului meu, în vârstă de nouă ani, că tatăl lui este plecat în străinătate”, se destăinuie Gabriela.

Mafia fierului, condamnată după 12 ani. Ancheta care a cutremurat vestul ţării, coordonată de Traian Berbeceanu şi Codruţa Kovesi

Magistraţii au pronunţat sentinţa în dosarul Hidra, al mafiei fierului vechi din Hunedoara. Aproape 50 de persoane au primit condamnări la pedepse cu închisoarea cuprinse între un an şi 14 ani.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite