Soarta ultimei mari investiţii din Parâng: telescaunul cu staţie de pornire în curtea unui hotel, construit de primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telescanul nou din Parâng nu funcţionează. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Telescanul nou din Parâng nu funcţionează. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Ultima mare investiţie din Staţiunea Parâng a fost construirea unui telescaun al cărui traseu porneşte din curtea unui hotel şi urcă peste doi kilometri. Instalaţia a fost achiziţionată de Primăria Petroşani însă nu a revigorat viaţa turistică a staţiunii aşa cum spera conducerea instituţiei. „Bijuteria” din Parâng este defectă de peste o săptămână.

Un telescaun modern, dar oprit din cauza defecţiunilor, i-a întâmpinat în ultimele zile pe turiştii care au ajuns în Staţiunea Parâng din Valea Jiului. Telescaunul are o vechime de doar doi ani, dar în acest timp a fost mai rar folosit decât vechea instalaţie a staţiunii, un telescaun cu bănci din lemn, amenajat în urmă cu peste trei decenii.

De o săptămână, în plin sezon turistic, telescaunul nou nu mai funcţionează, iar conducerea Primăriei Petroşani a anunţat că o piesă din mecanismul său este defectă.

Pentru repararea sau înlocuirea acesteia, administratorii instalaţiei din Parâng au cerut ajutor firmei austriece care a construit-o.

Luni, la orele după-amiezii, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a declarat, pentru adevărul.ro, că telescaunul este în curs de reparare şi că urma să fie repornit în cursul aceleiaşi zile. Puţinii turişti care au ajuns la început de săptămână la punctul de îmbarcare al telescaunului, au fost nevoiţi să se întoarcă din drum.

Speranţele primarului, la inaugurare

Povestea noului telescaun din Parâng oferă numeroase controverse. A fost inaugurat în 30 noiembrie 2014, de primarul Tiberiu Iacob Ridzi şi soţia sa Monica Iacob Ridzi, deputată la acea vreme. La punerea sa în funcţiune cei doi declarau că speră că investiţia de peste 13 milioane de lei, finanţată de primărie dintr-un împrumut, urma să contribuie la revigorarea turismului în zona montană.

„Investiţia în telescaunul TS3 este foarte mare, iar noi am făcut acest efort considerabil de a o susţine şi aşteptăm să primim resursele necesare pentru ea de la Guvernul României. Vom continua să investim în Staţiunea Parâng prin amenajarea unui nou telescaun, TS 4, însă deocamdată aşteptăm o decizie definitivă în instanţă, pentru un litigiu pe care îl avem cu Romsilva pe acea zonă”, declara primarul Tiberiu Iacob Ridzi, la inaugurarea din 2014.

Deocamdată, cel de-al doilea telescaun nou, anunţat de administraţia locală, nu a mai fost realizat.

Telescaunul nou şi zona telescaunului vechi din Parâng

Controversele telescaunului
Staţia de pornire a telescaunului modern din Parâng a fost amplasată chiar în faţa hotelului Rusu, care aparţine familiei Gărdean, una dintre cele mai bogate din zonă, implicată şi în realizarea proiectului. Înainte de a o amenaja, Primăria Petroşani a plătit peste 5.500 de euro unui om de afaceri local, Sorin Avramescu, fost consilier local la Petroşani, pentru trenul din curtea hotelului.

În ultimii doi ani, investiţile în Parâng s-au lăsat aşteptate, deşi planurile pentru domeniul schiabil al Parângului, sprijinite iniţial de Guvernul României, erau ambiţioase.

telescaunul nou din parang

Proiectul de dezvoltare a domeniului schiabil din Masivul Parâng, aprobat în 2009, a fost estimat la 70 de milioane de euro. Planurile vizau ca domeniul schiabil din Parâng să se întindă pe o suprafaţă de 150 hectare şi să aibă 17 pârtii (12 pârtii noi), iar între Petroşani şi staţiunea montană învecinată, Straja, să fie amenajată o telegondolă. De asemenea, numărul locurilor din cele două parcări amenajate urma să se ridice la 750. Din 2012, Guvernul României a interupt, până anul trecut, acordarea finanţărilor pentru proiectele din Parâng.

telescaunul nou din parang

Masivul Parâng

Staţiunea Parâng se întinde într-un loc de poveste, Munţii Parâng, la poalele cărora se află oraşele Petroşani şi Petrila. Masivul este principala atracţie turistică a amatorilor de excursii care ajung în Valea Jiului. Munţii Parâng sunt traversaţi de cea mai înaltă şosea din România, Transalpina, care ajunge la altitudinea de peste 2.000 de metri. În masiv sunt un număr mare de lacuri glaciare, cele mai cunoscute fiind Mija, Călcescu, Roşiile şi Iezerul Îngheţat. Cel mai înalt vârf al masivului, Parângul Mare, are 2.519 metri. Peştera Muierilor, de pe valea Râului Galbena, şi Peştera Polovragi, de pe valea râului Olteţ, completează numărul atracţiilor turistice din zonă, alături de staţiunea Parâng.

telescaunul nou din parang

Vă recomandăm şi:

Istoria telegondolei din Valea Jiului care duce spre nicăieri. Cum „au spart“ românii 10 milioane de euro degeaba

Pasul Vulcan, zona de agrement din Valea Jiului în modernizarea căreia au fost investite peste zece milioane de euro, a devenit o staţiune fantomă. În plin sezon de iarnă, turiştii care mai urcă pe munte cu telegondola inaugurată în 2011 de Elena Udrea, atunci ministru al Turismului, pot fi număraţi pe degete, iar în locul domeniului schiabil plănuit de autorităţi au rămas câteva zeci de cabane vechi şi pustii.

10 locuri de vis din Valea Jiului, ţinutul momârlanilor, al munţilor înalţi şi al trecătorilor ce străbat sălbăticia

Valea Jiului nu înseamnă doar minerit şi oraşe în care trăiesc comunităţi cu o situaţie economică defavorizată. Zona din sudul judeţului Hunedoara este una dintre cele mai ofertante din punct de vedere turistic. Mărturie stau numeroasele locuri de agrement din Masivul Parâng, peisajele sălbatice ale Defileului Jiului, cheile străbătute de râuri repezi şi staţiuniel Straja şi Parâng.

VIDEO Unic în România: staţiunea fantomă cu pârtie pe drumul judeţean

Peste zece milioane de euro au fost investite în ultimii ani în transformarea Pasului Vulcan (Vâlcan) într-o staţiune care să atragă turişti din întreaga ţară. Zona de agrement a fost dotată cu o telegondolă, iar drumul spre Pasul Vulcan a fost modernizat pe fonduri europene. Pentru că pe munte pârtiile nu sunt utilizabile, turiştii sunt invitaţi să schieze pe drumul judeţean recent inaugurat.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite