Sfaturile poliţiştilor care au luat şpagă pe DN 7: „Lângă maşina Poliţiei nu este recomandat să se poarte discuţii compromiţătoare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O anchetă a procurorilor a oferit detalii despre plângerile din anii trecuţi depuse la Parchet, în care au fost semnalate infracţiuni de luare de mită comise de către poliţiştii rutieri care activau pe Drumul Naţional 7, Deva – Zam, în judeţul Hunedoara. Doi poliţişti au fost condamnaţi în acest an, într-un dosar de luare de mită, iar dosarul lor dezvăluie ce „sfaturi” i-au dat unui investigator sub acoperire.

Procurorii care au instrumentat dosarul penal în care, în 2016, doi angajaţi ai Serviciului Rutier Hunedoara au fost condamnaţi pentru luare de mită, au confirmat că înainte de a organiza flagrantul ce a dus la prinderea poliţiştilor, au primit mai multe plângeri cu privire la practicile unor poliţişti de la Rutieră.

„Datorită faptului că în ultimii ani la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au fost înregistrate mai multe dosare penale care au avut ca obiect plângeri penale pentru luare de mită, formulate împotriva unor agenţi de poliţie rutieră care efectuau serviciul pe porţiunea de drum Deva - Zam şi care nu au putut fi probate din cauza imposibilităţii administrării de probe concludente după săvârşirea faptelor respective, prin ordonanţa procurorului s-a dispus folosirea în cauză a unor investigatori sub acoperire, pe perioada 14 aprilie 2014 – 14 mai 2014”, se arată în dosarul penal în care Ioan Bădărău şi Cristian Târţ, cei doi angajaţi ai Serviciului Poliţiei Rutiere Hunedoara, trimişi în judecată din 2014 pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită, au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare, cu suspendare.

Banii ascunşi în cutia de medicamente

În luna iunie 2014, potrivit procurorilor, poliţistul Ioan Bădărău a fost prins în flagrant după ce a iertat un şofer de o amendă, primind suma de 500 de lei. Colegul său, Cristian Târţ, l-a ajutat să ascundă şpaga într-o cutie de medicamente, pe care a împăturit-o într-un covoraş de maşină şi a încercat să o arunce. Poliţiştii nu au recunoscut acuzaţiile, dar ancheta care a dus la condamnarea lor a oferit probe despre modul în care aceştia au acţionat. Şoferul oprit de poliţişti, circulând cu 92 de kilometri la oră şi fără a avea luminile de întâlnire aprinse era investigator sub acoperire.

„Agentul de poliţie Bădărău l-a întrebat dacă are suficienţi bani să plătească pe loc, iar acesta i-a răspuns că are aproximativ 500 lei. Cu acea ocazie agentul de poliţie i-a restituit investigatorului sub acoperire poliţa de asigurare RCA, i-a spus să meargă  la maşina ei, să pună suma de 500 lei în interiorul poliţiei RCA, iar apoi să revină la autospeciala de poliţie şi să le înmâneze poliţa RCA împreună cu banii. Investigatorul sub acoperire s-a conformat acestei solicitări, a pus în interiorul poliţei RCA suma de 500 lei formată de 10 bancnote de 50 lei fiecare şi apoi a revenit la autospeciala de poliţie şi a înmânat poliţa de asigurare împreună cu suma susmenţionată agentul şef de poliţie care a preluat-o şi a aşezat-o în faţa lui pe picior. Conform relatărilor investigatorului sub acoperire niciunul din cei doi agenţi de poliţie susmenţionaţi nu a respins în vreun fel suma de bani pe care le-a oferit-o”, se arată în dosar.

Au încercat să scape de „pradă”

În continuare, informau procurorii, agentul şef de poliţie i-a spus investigatorului sub acoperire să meargă la maşina şi să-l aştepte acolo, aceasta conformându-se solicitării.

După aproximativ un minut agentul de poliţie Bădărău s-a deplasat la autoturismul investigatorului sub acoperire comunicându-i că „lângă maşina de poliţie nu este recomandat să se poarte discuţii compromiţătoare”, după care i-a restituit acesteia documentele personale şi ale autoturismului, înmânându-i un pix şi cerându-i să simuleze o semnătură pe o coală de hârtie albă, fără alte însemnări, investigatorul sub acoperire conformându-se acestei solicitări, după care a plecat din locul respectiv.

Imediat, la faţa locului a sosit procurorul împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului judeţean Anticorupţie Hunedoara care au procedat la efectuarea percheziţiei corporale a agenţilor de poliţie precum şi la percheziţia autospecialei de poliţie rutieră. Banii marcaţi au fost găsiţi într-o cutie de medicamente.

Plângeri la Parchet

Ancheta, susţineau procurorii, a pornit după ce un şofer a depus o plângere penală în care a susţinut că i s-a cerut şpagă pe DN 7. „În timp ce circula pe DN 7 din direcţia Arad spre Deva cu o autoutilitară marca Renault a fost oprit între localităţile Săcămaş şi Leşnic de un echipaj de poliţie. După ce denunţătorul a oprit autoutilitara respectivă, a fost contactat de către agentul şef de poliţie, care după ce i-a solicitat documentele personale, i-a comunicat că a fost surprins depăşind în zona de acţiune a indicatorului depăşirea interzisă şi că amenda pentru această depăşire este de 700 lei. Denunţătorul l-a întrebat pe agentul de poliţie „Cum facem?”, iar acesta l-a întrebat câţi bani are asupra lui, denunţătorul răspunzând că are 10 euro şi 20 de lei, agentul de poliţie solicitându-i să scoată toţi banii din buzunar. Constatând că denunţătorul nu are mai mulţi bani agentul de poliţie i-a întocmit procesul verbal de contravenţie, dispunând şi reţinerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile”, se arată în dosar.


Vă recomandăm şi:

Coşmarul unui scriitor spaniol în România: „Camerele Poliţiei au aerul sumbru al Securităţii, fără calculatoare şi maşini de scris. Totul era în haos”

Într-un reportaj publicat de scriitorul spaniol Jose Luis Munoz, autorul a descris în detaliu peripeţiile prin care a trecut în călătoria sa în Transilvania. Cele mai sumbre momente le-a petrecut într-o secţie de poliţie, pe care o descrie ca fiind desprinsă dintr-un decor al birourilor de anchetă ale fostei Securităţi.

Poliţia s-a dotat cu calculatoare dăruite de proprii angajaţi. Ce cuprinde lista donaţiilor primite de Inspectorat

Angajaţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara au donat instituţiei bunuri în valoare de peste 4.500 de lei, arată un raport al IPJ Hunedoara. Instituţia a mai primit, prin donaţie, un autoturism, dar şi telefoane şi accesorii în valoare de aproape 60.000 de lei.

Aventurile milionarului Alin Simota în paradisul din Dubai: interlopul s-a pozat la braţ cu un star din fotbal, iar Poliţia anunţă că e pus sub supraveghere

Alin Simota le-a arătat prietenilor săi de pe Facebook că nu duce lipsa ţării din care a fugit, înainte de a fi trimis în închisoare. S-a fotografiat împreună cu fostul star din fotbal, Edgar Davids, imaginea fiind una dintre numeroase ipostaze în care interlopul din Valea Jiului se laudă cu luxul în care trăieşte. Poliţia susţine că a fost reţinut şi este pus sub supraveghere, pentru a fi extrădat.

Inspectorii care vor să întoarcă Poliţia Română în vremea Miliţiei. Topul şefilor înverşunaţi împotriva comunicării

Ofiţerii care conduc inspectoratele judeţene ale Poliţiei Române probează, majoritar, o reticenţă cronică la comunicarea informaţiilor reglemetate legal ca fiind de interes public. Poliţiştii care au refuzat categoric un interviu în cadrul campaniei „România infractorilor necunoscuţi“ conduc, în mod ironic, instituţiile cu cele mai mari probleme legate de combatarea infracţionalităţii.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite