Secretele temutelor trupe ale Securităţii în România comunistă. Ostaşii de elită care inspirau teroare românilor
0
Rapoarte secrete din primii ani de comunism arată cum erau instruiţi şi ce misiuni aveau temutele trupe ale Securităţii.
Direcţia Generală a Securităţii Poporului a fost înfiinţată oficial în 1948, printr-un decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare România, iar în câţiva ani a devenit cea mai temută instituţie din România. Securitatea controlată în primii ani de comunism de agenţi ai serviciilor secrete sovietice îşi baza acţiunile de forţă pe trupele sale bine pregătite, care inspirau adesea teroare românilor.
Raport secret despre Securitatea anilor 50
Rapoarte secrete întocmite la începutul anilor 50 la Paris, pe baza informaţiilor unor ofiţeri români care fugiseră din ţară, dezvăluiau modul în care funcţiona Securitatea Poporului şi explicau succesul trupelor de Securitate în misiunile de ţinere sub control şi de terorizare a populaţiei. Un astfel de document, din 1953, a fost păstrat în arhivele Radio Free Europe. Autorul său fusese un ofiţer al trupelor de frontieră, emigrat în Franţa:
„Organizarea Trupelor de Securitate s-a bazat pe fosetele formaţiuni de Jandarmi de Intervenţie. În ianuarie 1949, odată cu desfiinţarea Jandarmeriei, au luat fiinţă trupele de Securitate. Ele au folosit în prima fază de organizare o mare parte din cadrele fostei Jandarmerii şi din foştii ofiţeri de infanterie. Pe măsură ce organizarea a fost pusă la punct şi s-au format cadre noi, foştii ofiţeri de jandarmi au fost daţi afară în totalitatea lor, precum şi cea mai mare parte din restul ofiţerilor de carieră din toate armele”, informa raportul din 1953.
Misiunile trupelor de Securitate
La începutul anilor 50, Securitatea Poporului avea sediul pe St. Ştefan cel Mare, în locul fostului Inspectorat General al Jandarmeriei şi era condusă de generalul maior Ieremia Popescu, iar lt. Colonel Olteanu era comandantul politic al acesteia.
„Misiune: a) a menţine starea de teroare pentru paralizarea oricărei acţiuni de rezistenţă. b) a interveni cu unităţi organizate contra grupurilor de rezistenţă, din diferite regiuni, în special din munţi, precum şi contra grupurilor de cetăţeni ce opun în anumite împrejurări rezistenţă la măsurile regimului comunist, spre exemplu: colectivizarea, colectări, naţionalizări, deportări etc. c) a forma unităţi care în timp de conflict armat asigură, pentru trupele luptătoare de pe teritoriu, funcţionarea spatelui prin: acţiuni contra grupurilor de partizani organizaţi; paza căilor de comunicaţie şi aprovizionare; paza liniilor telefonice, lucări de artă etc.; paza depozitelor şi instalaţiilor importante; împiedicarea oricăror acţiuni de sabotaj îndreptate contra funcţionării normale a întregii reţele din spatele frontului. d) a duce lupta organizat cu unităţi masive (Batalioane sau Grupuri de Batalioane de Securitate, constituite în Brigăzi de Securitate) contra grupurilor, trupelor inamice aerotransportate sau paraşutate în spatele frontului”, informa autorul raportului secret.
Bine echipate şi înarmate
Comandantului Securităţii îi erau subordonate la acea vreme patru brigăzi de Securitate, înfiinţate în Bucureşti, Timişoara, Bacău şi Cluj-Napoca. Fiecare Brigadă avea în subordine 3 – 4 Batalioane de Securitate. 12 batalioane de securitate funcţionau în România anului 1951, fiecare în câte un oraş, iar intenţia regimului comunist era de creştere a numărului acestora.
„Batalioanele de Securitate sunt perfect echipate, având ţinută de vară şi de iarnă. Ca încălţăminte au cizme, pe cap bonetă sau şapca securităţii, albastru cu roşu. Pentru iarnă au căciuli speciale de tip sovietic. Nu există ostaş care să aibă efecte rupte sau cârpite”, menţiona autorul raportului. Uniformele ostaşilor erau compuse din veston sau luză, pantaloni de cizmă, molitere de postav sau jambiere de piele scurte, bocanci, manta şi bonetă
Armamentul batalioanelor de Securitate era compus din: puşti, puşti mitralieră şi mitraliere Z. B., calibrul 7,92 mm; pistoale mitralieră Oriţa şi P.P.S., de fabricaţie sovietică; grenadă de mână, ofensivă şi defensivă de tip sovietic; aruncătoare de 81,4 mm şi 60,5 mmi de fabricaţie română; tunuri Hotchkiss de 25 mm sau Oerlikon de 20 mm german; tunuri A.C. Baufors şi Schneider de 47 mm. În planurile de la acea vreme intrau dotarea Batalioanelor de Securitate şi cu tunuri de 75 mm A.C.
Cum erau instruiţi ostaşii Securităţii
Aproape 20 de centre de instrucţie pentru trupele de Securitate funcţionau în România primilor ani de comunism, fiecare cu o capacitate de până la 1.800 de oameni.
„Programul de instrucţie este de opt ore, în acest timp intrând şi partea teoretică, redusă la minimul necesar. În afara orelor de instrucţie, sunt prevăzute încă două ore de educaţie politică. În executarea întregului program se aplică integral regulamentele sovietice. Perioada de instrucţie individuală ţine trei luni, în care interval se execută instrucţia tehnică de luptă şi trageri. Concomitent cu instrucţia grupei se trece la instrucţia de specialitate.
Se pune cu deosebire accentul pe instrucţia de luptă apropiată, în care scop fiecare companie are un poligon de trageri, amenajat cu ţinte mişcătoare şi în care se execută zilnic trageri u cartuşe de manevră şi de război. Această instrucţie este urmărită cu perseverenţă, avându-se în vedere specificul în care aceşti ostaşi pot fi puşi să lupte cu grupuri de rezistenţă sau indivizi ascunţi în teren variat şi acoperit, care se apără în orice moment şi orice loc.
Se urmăreşte îndeaproape executarea şedinţelor de tragere de către fiecare ostaş. Repetarea şedinţelor se face într-atât ce fiecare ostaş trebuie să îndeplinească şi să devină un bun trăgător. În ceea ce priveşte instrucţia în aşa numitele cazuri speciale, noaptea, pe ceaţă, pe ploaie, în păduri, în localităţi, pe frig etc., i se dă o importanţă deosebită şi se execută într-atât încât această instrucţie nu mai poate fi cotată ca un lucru special, ci din contră, ca situaţiile cele mai frecvente. Unităţile au ordin să folosească toate aceste ocazii, frig, ploi erc., pentru a-i antrena pe ostaşi. Începând din primăvara şi până toamna târziu, unităţile de securitate, trupele şi cadrele sunt bivuacate pentru a se familiariza cu viaţa de tabără. Cadrele – comandanţii de plutoane şi companii , deşi în majoritatea lor nu au ca pregătire generală decât cursul primar, sunt foarte bine pregătiţi din punct de vedere militar profesional, mai ales avânduse în vedere că această pregătire le este limitată la comanda de pluton respectiv de companie şi la cunoaşterea metodelor de instrucţie a recruţilor.
Se menţionează că instrucţia se face temeinic, executându-se până în cele mai mici amînunte şi repetându-se de atâtea ori până ce au fost complet învăţate toate categoriile de instrucţie. Nimeni nu se poate sustrage în niciun fel executării prorului”, se arată în documentul din 1953.
Comandanţii politici erau permanent pe câmpurile de instrucţie pentru a supraveghea pregătirea trupelor de Securitate. Activitatea politică era inclusă în timpul de instrucţie.
„Politizarea are drept scop de a dezvolta în sufletul soldatului ura de moarte împotriva ţărilor capitaliste, în speţă contra anglo-americanilor şi într-o măsură egală contra regimului Tito, şi unii şi alţii fiind prezentaţi ca aţâţători la război şi ca inamici permanenţi la pacea popoarelor şi la viaţa familiilor şi avutul ostaşilor”, informa raportul secret.
Cei mai bine hrăniţi militari
Batalioanele de Securitate aflate în acţiune sau dislocate operativ erau hrănite cu alimente care însumau 4.000 de calorii zilnic, faţă de 3.200 cât erau hrănite celelalte trupe ale Ministerului Afacerilor Interne sau ale Ministerului Forţelor Armate. Mâncarea era bună şi consistentă.
„Se serveşte: dimineaţa – cafea cu pâine şi 50 – 100 de grame de marmeladă, la prânz – două feluri de mâncare şi pâine, seara – două feluri de mâncare şi pâine. În total ostaşii primesc 700 de grame de pâine pe zi. În cursul unei săptămâni un ostaş primeşte un kilogram de carne. Alimentele sunt de bună calitate şi constau în general din: paste făinoase, arpacaş, marmeladă, fasole, cartofi, slănină, afumături, ulei, zahăr etc. În plus, ostaşii primesc zilnic ţigări sau bomboane, săpun de toaletă, săpun de bărbierit, cărţi poştale”, arăta autorul raportului.
Stagiul de pregătire al trupelor de Securitate dura până la trei ani. La începutul anilor 50, efectivul acestora depăşea 50.000 de oameni, în România, şi se afla într-o continuă creştere, se arăta în documentul secret. Membrii trupelor de Securitate erau recrutaţi din rândul tinerilorîn care regimul avea încredere, de obicei din rândul studenţilor de la şcolile M.A.I. verificaţi temeinic în ce priveşte originea socială. Ofiţerii erau recrutaţi din rândul membrilor de partid din fabrici şi instituţii publice. Erau avitate cooptările foştilor angajaţi ai Siguranţei Statului.
Salariile personalului din Securitate erau atractive, iar cei care avansau în funcţii sau îşi dovedeau devotamentul faţă de regim primeau privilegii tot mai mari: mâncare şi haine gratuite, locuinţe de calitate – unele confiscate de la opozanţii regimului comunist, automobile de serviciu, case de vacanţă. Arestările în masă, ţinerea populaţiei sub teroare şi tratamentul inuman la care erau supuşi românii erau preţul plătit pentru bunăstarea de care se bucurau mulţi dintre angajaţii Securităţii.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
