Scene bizare din trecutul românilor: căruţaşul fără cap, copiii cărora laptele doicii le-a înnegrit tenul, răpitorii de urşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii secolelor trecute. Fotografie de Leopold Adler. Wikimapia.
Românii secolelor trecute. Fotografie de Leopold Adler. Wikimapia.

Numeroşi autori străini care au călătorit în secolele trecute pe teritoriile actuale ale României au relatat întâmplări cu totul ieşite din comun care îi aveau în prim-plan pe localnici, văzuţi de multe ori ca un popor cu obiceiuri exotice. Din povestirile lor nu lipsesc scenele bizare, cum este cea a unui căruţaş care, deşi îi fusese retezat capul, a continuat să ţină hăţurile.

Una dintre cele mai ciudate relatări despre evenimentele petrecute pe teritoriul românesc i-a aparţinut lui Belsazar Haquet (1735 – 1815), un medic francez care a călătorit la sfrârşitul secolului al XIX-lea în Transilvania, Ţara Românească şi Moldova.

Într-una dintre povestirile sale, acesta afirma că a fost martorul unui eveniment cu totul neobişnuit: un căruţaş, căruia i se tăiase capul, a continuat să ţină hăţurile calului  înhămat şi a mai parcurs două sute de paşi, până a se prăbuşi mort. Totul s-a petrecut, afirma acesta, în timpul unei încăierări la porţile cetăţii Hotin.

“La această încăierare s-a produs un fapt care nu se poate întâmpla decât extrem de rar şi pe care l-au raportat ofiţerii [austrieci] prezenţi în darea de seamă către general. Cazul era următorul: în timp ce se luptau cele două cete duşmane, rândaşii turci au vrut să se strecoare în cetate cu căruţele lor încărcate cu iarbă. Unul din aceşti vlăjgani a fost somat de un husar să se întoarcă înapoi ori îl doboară. Dar cum vlăjganul se legase foarte solemn să nu facă una ca asta, nu a dat ascultare niciunei ameninţări şi atunci cel ce îl urmărea i-a retezat capul, din plin galop, dintr-o singură lovitură. Dar cât a fost de uimit husarul de această lovitură, când a văzut pe vlăjganul fără cap mânând mai departe căruţa, ţinând şi mai departe hăţurile în mână cu atâta tărie că alergau caii de zor, iar el a căzut din căruţă şi a rămas grămadă, abia după două sute de paşi, fără a ajunge în mâinile duşmanului”, relata Haquet, în lucrarea ”Călătoria lui Balthasar Hacquet prin Carpaţii dacici şi sarmatici”, potrivit autorilor volumului  ”Călători străini despre Ţările Române, Vol. X, Partea a II-a”, (Bucureşti, 2001) şi tiparituriromanesti.wordpress.com.

Părinţi cu tenul alb, copii cu tenul negru
Chirurgul francez a călătorit la sfârşitul anilor 1700 în Transilvania, întovărăşit prin munţi de un român. A ajuns şi în Moldova, unde avea să ia parte, potrivit propriei mărturii, la o altă scenă greu de explicat. În oraşul Siret, afirma autorul, a fost găzduit de o familie de boieri, în care părinţii aveau tenul alb şi rumen, iar copiii erau cu toţii negrii.

Autorul relata următoarele: “Când am ajuns să-i cunosc în casele lor, am observat la unul dintre aceşti boieri un caz ciudat de influenţă a laptelui doicii asupra copiilor mici. Părinţii a şase copii, unii dintre ei mari, erau oameni nu numai de statură frumoasă, dar şi frumoşi la faţă, albi şi rumeni, dar copiii erau cu toţii negri ca ţiganii. Când am întrebat pe mamă cum de se întâmplă să aibă copii atât de negri mi-a răspuns: copiii mei vin cu toţii pe lume albi la faţă, dar cum nu-i hrănesc eu la sân, ci ţiganca aceasta, pe care o vedeţi aici, care mai purta la sân pe copilul lor din urmă, ce nu se făcuse încă negru de tot, ea cu laptele ei îi va face aşa de negri, dar cu timpul, în vreo douăzeci de ani mai pierd ceva din negreala lor, dar niciodată de tot şi de fapt se putea observa cu ochiul liber la copiii mai mari schimbarea nuanţelor culorii din an în an”, se arată în volumul ”Călători străini despre Ţările Române, Vol. X, Partea a II-a”, potrivit tiparituriromanesti.wordpress.com.

Urşi răpiţi după ce erau îmbătaţi
Numeroşi alţi autori care au călătorit în trecut actualul teritoriu al ţării au relatat întâmplări cu totul ieşite din comun. Unul dintre aceştia a fost britanicul  Warington Wilkinson Smyth (1817 - 1890), preşedinte al Societăţii Geologice din Londra. El a povestit cât de mult l-a uimit obiceiul ţigani lor care răpeau puii de urs pentru a-i dresa şi folosi apoi la circ.

„Dintre animalele sălbatice, urşii şi lupii sunt animale obişnuite în creierii munţilor şi primul este câteodată luat de ţigani şi folosit într-un mod grotesc. Ei umplu un butoiaş cu miere şi rachiu şi îl aşează într-un loc în care ursul se duce adesea. Ispita unui asemenea amestec dulce este atât de mare încât domnul Moş Martin nu numai că îşi face pofta, dar adesea o aduce şi pe doamna Moş Martin şi pe ursuleţi să fie părtaşi la această delicatesă. Atunci întregul grup mănâncă şi mănâncă până când băutura îşi face efectul, sar şi dansează pentru o vreme ca şi cum ar fi nebuni şi, în cele din urmă, adorm şi devin o pradă uşoară pentru răpitorii lor”, scria W.W. Smyth, potrivit autorilor cărţii „Călători străini despre Ţările Române. Volumul 2“. Ulterior, puii de urşi erau dresaţi şi învăţaţi să danseze.

„Potrivit unui autor din Blackwood’s Magazine, ţiganii din Transilvania învaţă puii de urs să danseze, aşezându-i pe plite de fier încinse, în timp ce dresorul cântă la vioară. Ursul, ridicându-şi picioarele alternativ pentru a scăpa de fierbinţeală, învaţă involuntar timpii marcaţi de muzica viorii şi în cele din urmă învaţă să îşi ridice picioarele de fiecare dată când aude muzica”, relata un ziar din Statele Unite ale Americii în 1888.


Vă recomandăm şi:

Obiceiurile românilor din secolul al XIX-lea: „Abstinenţa este atât de aspră încât nu poţi cumpăra cu aur nicio cană de lapte“

În urmă cu un secol şi jumătate, James Oscar Noyes, un medic american în armata sultanului, vizita teritoriile României şi descria în amănunt viaţa locuitorilor lor. Cel mai mult l-au şocat ritualurile religioase pe care românii le îndeplineau cu stricteţe şi modul de viaţă al preoţilor de la sate.

Castelul Corvinilor, cel mai luxos monument al Hunedoarei. Cum a fost transformată fortăreaţa într-unul dintre cele mai cochete castelele europene

Castelul Corvinilor a fost construit în vremea lui Ioan de Hunedoara, în urmă cu şase secole. Din acea perioadă, până în prezent, a avut zeci de proprietari şi a găzduit numeroase familii de nobili. Chiar dacă monumentul nu prezintă acelaşi confort pe care îl oferă locuinţele contemporane, în trecut castelul era privit ca un imobil de lux.

FOTO Maşini zburătoare şi trenuri suspendate în oraşele Transilvaniei: cum arăta viitorul în ilustratele de la 1900

Cele mai ciudate ilustrate care circulau la începutul secolului trecut în Transilvania înfăţişau principalele oraşe din regiune aşa cum credeau contemporanii acelor vremuri că vor arăta peste 100 de ani. Realizatorii lor se aşteptau ca peste 100 de ani Deva, Baia Mare, Sighişoara sau Odorheiul Secuiesc să aibă trenuri suspendate, trafic rutier intens, iar cerul deasupra lor să fie ocupat de tot felul de maşinării zburătoare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite