Primele ninsori s-au aşternut peste Retezat şi Parâng în zonele alpine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turiştii care ajung în masivele Parâng şi Retezat pot avea parte de zăpadă. A nins în cele două zone montane ale Hunedoarei, la altitudini de 2.000 de metri.

Primele ninsori care au aşternut un strat consistent de zăpadă au fost înregistrate în Masivul Retezat, în cursul nopţii de miercuri spre joi. A nins la altitudini de peste 2.000 de metri, iar salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să încerce să evite traseele montane din Parcul Naţional Retezat, acolo unde ceaţa şi vremea foarte rece le pun probleme.

A nins şi în Parâng, în cursul nopţii trecute. Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Parâng, a precizat că deocamdată stratul de zăpadă aşternut a fost de doar câţiva centimetri, insuficient pentru a-i atrage pe turiştii amatori de sporturi de iarnă în staţiune.

Salvamontiştii le recomandă turiştilor care ajung în zonele alpine ale Hunedoarei să rămână în zona cabanelor din staţiunile de munte şi să nu se aventureze pe traseele lungi, mai ales că ceaţa densă poate apărea oricând. De asemenea, îmbrăcămintea şi încălţămintea trebuie să fie impermeabile şi adaptate temperaturilor sfârşitului de noiembrie.

Potrivit meteorologilor, în zilele următoare temperaturile vor scădea şi iarna îşi va face simţită prezenţa.


Vă recomandăm şi:

Telescaunul de 20 de milioane de lei din Parâng va fi inaugurat. Proiectul realizat pe credit ar putea salva staţiunea

Staţiunea Parâng din Valea Jiului a fost dotată cu un telescaun în care au fost investiţi aproape 20 de milioane de lei, în urma împrumuturilor realizate de administraţia locală din Petroşani. Telescaunul va fi dat în folosinţă în 30 noiembrie.

FOTO Valea Jiului iese din sărăcie ajutată de turiştii de sezon

Staţiunile de schi înfiinţate în una din zonele defavorizate ale judeţului Hunedoara sunt marea speranţă a localnicilor, care în ultimele decenii au trăit aproape numai de pe urma mineritului.

Lacurile glaciare: minunile albastre din Parcul Naţional Retezat

Peste 50 de lacuri glaciare împodobesc, ca nişte mărgele strălucitoare, Masivul Retezat. Sunt atracţiile principale ale Parcului Naţional Retezat care datorită lor a primit numele de "tărâmul fermecat cu ochi albaştri".

FOTO Poiana Pelegii, locul din inima Retezatului unde ajungi cu maşina

Poiana Pelegii, judeţul Hunedoara, este punctul final al singurului drum care îi aduce pe turişti cu maşina în Parcul Naţional Retezat. Este un loc de vis, din care pornesc cele mai spectaculoase trasee pe munte, printre care şi cel spre lacul glaciar Bucura.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite