Mărturii despre Hunedoara din urmă cu jumătate de secol. Cum a devenit „marea cetate a oţelului românesc”

Relatări de la sfârşitul anilor 1960 descriau Hunedoara acelor vremuri în imagini pitoreşti: ridicat din temelii în două decenii, oraşul stă faţă în faţă cu castelul şi cetatea oţelului”, scria prozatorul Traian Filip, într-o relatare inedită.

Scriitorul Traian Filip oferea la sfârşitul anilor 1960 una dintre cele mai plastice descrieri a Hunedoarei acelor vremuri. Reportajul său a fost publicat în volumul „Sufletul focului”, apărut în 1974. Iată relatarea prozatorului Traian Filip:

„Ne ducem la Hunedoara să vedem culoarea metalelor. A metalelor contemporane produse de puternicele ei agregate. Ne ducem la Hunedoara, marea cetate a oţelului românesc, pentru a o vedea reînnoită în preajma lui 23 august, cu noi construcţii siderurgice, cu noi obiective industriale şi edilitare date în funcţiune, cu oameni care ne întâmpină de fiecare dată cu elanul lor caracteristic.

Începem prin a străbate castelul medieval, sala cavalerilor, ea însăşi restaurată în întregime şi expusă într-o ultimă ediţie arhitecturală, ca semn al preşuirii trecutului şi al acelor artişti anonimi care au durat castelul din piatră şi metal. Privim galeria neogotică, stemele şi cheile de boltă, turnul pictat, iar de pe înalta terasă de la intrare ne fixăm privirile asupra uriaşului complex de uzine unde fierbe în clocot oţelul din care turnăm formele vapoarelor şi viaductelor, tractoarelor şi autocamioanelor, turnurilor de rafinării şi turnurilor de sonde.

Hunedoara – oglinda uzinelor de fier
Aici, la Hunedoara, totul s-a construit în raport cu uzina, în raport cu oţelul. Aici totul s-a integrat unui ansamblu unitar şi durabil. Ridicat din temelii în două etape, în două decenii, oraşul stă faţă în faţă cu castelul şi cetatea oţelului privind prin mii de ferestreridicate pe verticală columnele de foc, torţele, faurile Transilvaniei. Fiecărui agregat amplasat pe talerul uzinei îi corespunde un număr de blocuri ridicate pe talerul oraşului. Un coş de fum aliniază simultan pe magistrala din faţa lui un şir de edificii colorate. O linie de parcare din zona combinatului pretinde echivalentul ei într-o piaţă din ona activă a oraşului.

Între oraş şi laminoare aleargă autobuzele. Cărbunele din Valea Jiului intrat în amestec cu minereurile, după ce a fost expulzat din cuptoare, sporeşte dimensiunile unor coline cenuşii în relieful din preajmă. Pădurile coboară spre cartierele noi şi deasupra lor se întâlnesc, ca într-un filtru, respiraţiile de foc ale furnalelor din Călan şi de la Hunedoara. Oraşul vechi de la poalele castelului se micşorează treptat, capătă noi deschideri, în timp ce siluetele de blocuri moderne, cu patru, cu zece etaje se extind necontenit puând stăpânire pe spaţiile inerte.

„Concertul locomotivelor”
Trenul ce vine pe Valea Haţegului te duce direct între halele oţelăriilor, între halde de cenuşă şi zgură aprinsă. Gara este centrul acestui univers, iar locomotivele vin fierbinţi dintre furnale, pe evantaiul de linii ce se desfăşoară în triajul cetăţii siderurgice. Un concert de locomotive răzbate zi şi noapte dincolo de zidurile metalice, ridicate pe malul râului, pe digul de piatră ce desparte în două titanica aşezare. Pe cornişa din faţa castelului medieval, trenurile ies încărcate sunând din tampoane, funicularele trec în zbor printre stolurile de păsări ce ies de sub acoperişurile de ţiglă, trec dincolo de contraforţi, de pasarele, de planuri înclinate, de mari cazane ce par a-şi ridica din vreme în vreme invizibile capace, pentru a elibera nori de aburi. Un sentiment fierbinte produce această viziune tulburătoare a muncii. Un efect plastic pe care nu îl anulează amănunţitele investigaţii în halele vaste şi duduitoare, în lumea cibernetică misterioasă şi calmă, la danele prelungi ale laminoarelor gemene.

Aici se interferează pe o paletă unică vechile şi noile cuceriri ale tehnicii mondiale în domeniul oţelului. Dincolo de răbufnirile fosforice ale furnalelor şi oţelăriilor, ghicim prezenţa marilor cuptoare, a acestei vetre veşnic aprinse, a acestei plite pe care fierb cazanele de forţă ale industriei româneşti”, scria Traian Filip, în 1968.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum a fost primit Nicolae Ceauşescu în Hunedoara: zeci de mii de oameni au fost figuranţi în scenariul celei mai fastuoase vizite a liderului comunist

Zeci de mii de hunedoreni au fost martorii vizitei pe care Nicolae Ceauşescu a făcut-o în Hunedoara, în 1972. Pentru a-l impresiona pe liderul comunist, autorităţile din Hunedoara au transformat evenimentul într-o manifestare de proporţii, la care au fost obligaţi să participe mii de localnici.

Povestea neştiută a Uzinelor de fier. Un oraş întreg a făcut sacrificii pentru construirea lor în Hunedoara

Hunedoara s-a transformat într-un oraş modern pentru vremea sa şi important pentru Transilvania în anul 1884. Atunci au fost înfiinţate Uzinele de fier, linia de cale ferată Hunedoara – Simeria, iar Castelul Corvinilor trecea prin cel mai mare proces de restaurare din istoria sa. Povestea Uzinelor de fier este fascinantă şi arată cum s-a mobilizat comunitatea pentru construcţia lor.

Fabuloasa poveste a câinelui cu dantura de aur care a provocat revolte în uzină. Poliţia Secretă a fost pusă pe urmele lui

Un câine căruia stăpânul, un director în Uzinele de Fier, i-a pus dinţi de aur şi îl servea din mâncarea muncitorilor a ajuns subiectul unor revolte ale muncitorilor, în anii celui De-al Doilea Război Mondial, potrivit documentelor secrete ale Poliţiei din anul 1944, păstrate la arhive.