Interlopul Cristian Litera, acuzat că şi-a bătut fosta soţie, va rămâne în închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii au prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Cristian Litera, fost bodyguard al controversatului afacerist Alin Simota. Interlopul judecat  în mai multe dosare penale a fost acuzat că şi-a bătut fosta soţie.

Judecătoria Deva a dispus prelungira cu 20 de zile, până în 14 octombrie, măsura arestului preventiv luată asupra lui Cristian Litera, acuzat că şia agresat fosta soţie şi fosta cumnată.

Cristian Litera, interlopul anchetat în dosarul grupării de crimă organizată conduse de el şi de Alin Simota, a fost arestat din nou în 30 august. „Faţă de bărbatul de 39 de ani, din Deva, se efectuează cercetări pentru lovire şi ameninţare”, informa Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Potrivit anchetatorilor, în data de 25 august, „pe fondul unui conflict mai vechi, bărbatul ar fi agresat fizic o femeie din municipiul Deva, sora fostei sale soţii. În data de 29 iunie 2016, fosta soţie a bărbatului a reclamat că a fost agresată fizic de către acesta, necesitând aproximativ 15 zile de îngrijiri medicale”, a completat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.Cristian Litera a divorţat de soţia sa în septembrie anul trecut. Între timp, din iunie 2015, Mirela Litera obţinuse un ordin de protecţie, pentru şase luni, împotriva interlopului. La acea vreme, în care se derula acţiunea de divorţ, Litera se afla sub control judiciar, după ce în luna aprilie fusese scos din arest la dmiciliu, fiind judecat în dosarul grupării de crimă organizată, conduse de Alin Simota.

Cristian Litera, fostul bodyguard al lui Alin Simota, este judecat, alături de alte 13 persoane, şi pentru constituirea şi organizarea unui grup infracţional specializat în fapte comise cu violenţă.


Vă recomandăm şi:

Povestea Mirelei Litera, „femeia fatală” dintre Simota şi Litera, devenită martor împotriva „Comisarului Cattani”

Dosarele în care sunt cercetaţi baronul Văii Jiului Alin Simota, liderul interlopilor Cristian Litera şi fostul şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu au un numitor comun: Mirela Simina Litera. Tânăra a fost soţia milionarului Alin Simota, apoi a devenit soţia fostului său om de încredere Cristian Litera, iar recent a depus mărturie în dosarul în care a fost arestat Traian Berbeceanu.

EXCLUSIV VIDEO Soţia „Comisarului Cattani” despre ziua arestării: „I-am spus copilului că Traian e în străinătate”

Gabriela Berbeceanu, soţia comisarului şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a povestit pentru adevarul.ro despre cum a trăit cele mai grele momente din întreaga carieră a soţului ei, arestat în prezent într-un dosar în care a fost acuzat de favorizarea unor grupări infracţionale. „Îi spun fiului meu, în vârstă de nouă ani, că tatăl lui este plecat în străinătate”, se destăinuie Gabriela.

FOTO VIDEO Traian Berbeceanu a fost ridicat de mascaţi. Declaraţie şocantă a şefului BCCO Alba despre dosarul său

Traian Berbeceanu, şeful Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a fost ridicat în această dimineaţă de jandarmi pentru a fi adus la audieri, într-un dosar în care este învinuit de favorizarea infractorului.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite