Iarna a sosit mai devreme în Masivul Parâng. Jandarmii îi sfătuiesc pe turişti să fie prudenţi pe munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele ninsori au schimbat înfăţişarea crestelor din Masivul, iar Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă viscol şi precipitaţii abundente în zonele alpine. Jandarmii montani îi sfătuiesc pe turişti să nu se aventureze în următoarele zile pe traseele dificile.

Iarna a sosit mai devreme în zona alpină din Masivul Parâng. Imagini cu primele ninsori de la cota 1.700 de metri au fost publicate de Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Hunedoara. Jandarmii montani le recomandă turiştilor să îşi ia măsuri de precauţie înainte de a se aventura pe traseele montane, zona Parângului fiind sub incidenţa avertizărilor de vreme rea pentru următoarele zile.

„Având în vedere avertizările meteo emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, jandarmi imontani vă recomandă: asiguraţi-vă că aveţi un echipament adecvat şi nu vă aventuraţi în zone pe care nu le cunoaşteţi sau pe trasee care sunt închise; informaţi-vă din timp asupra stării vremii, a itinerariului şi a condiţiilor climatice locale. Dacă vă aflaţi în dificultate, solicitaţi sprijinul jandarmilor montani la numărul unic de urgenţă 112”, a informat Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

Munţii Parâng, la poalele cărora se află oraşele Petroşani şi Petrila, sunt cei mai mari ca suprafaţă dintre masivele muntoase ale ţării noastre şi principala atracţie turistică a amatorilor de excursii care ajung în Valea Jiului. Munţii Parâng sunt traversaţi de cea mai înaltă şosea din România, Transalpina, care ajunge la altitudinea de peste 2.000 de metri. În masiv sunt un număr mare de lacuri glaciare, cele mai cunoscute fiind Mija, Călcescu, Roşiile şi Iezerul Îngheţat. De asemenea, cel mai înalt vârf al masivului, Parângul Mare, are 2.519 metri. Peştera Muierilor, de pe valea Râului Galbena şi Peştera Polovragi, de pe valea râului Olteţ, completează numărul atracţiilor turistice din zonă, alături de staţiunea Parâng din vecinătatea municipiului Petroşani.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Urs uriaş în agonie după ce s-a prins în laţul braconierilor. Animalul a fost salvat după o misiune dificilă

Un urs de 150 de kilograme a fost eliberat de rangeri şi jandarmi montani, după ce a fost prins într-un laţ, pus de braconieri, într-o pădure din Masivul Parâng.

 FOTO Locurile de vis din Masivul Parâng. Ce privelişti oferă aventurierilor săi cel mai înalt munte al Hunedoarei

La început de iulie, zăpada încă nu s-a topit de pe cele mai înalte piscuri şi în căldările Masivului Parâng, însă numeroasele sale trasee montane devin mai prietenoase cu călătorii.

Surpriză pentru excursioniştii din Masivul Retezat. L-au întâlnit pe Klaus Iohannis pe malul Lacului Bucura

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, au urcat în Masivul Retezat, la Bucura, lacul glaciar de la poalele celor mai înalte vârfuri ale Retezatului. Zeci de turişti au făcut poze cu cei doi.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite