„Hunedoara suntem noi”: peste 200 de oameni au protestat în faţa Prefecturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de oameni au venit la mitingul organizat în faţa Prefecturii Hunedoara, de sindicatele din minerit, energie şi siderurgie. Oamenii şi-au exprimat nemulţumirile faţă de politicile statului român, care i-au afectat pe salariaţii din industrie.

Acţiunea de protest la care au participat peste 200 de oameni, cei mai mulţi membrii de sindicat din Hunedoara, Valea Jiului, Deva şi Orăştie, a avut loc în faţa Prefecturii Hunedoara, sub sloganul „Hunedoara suntem noi”.

Participanţii la miting au vrut astfel să atragă atenţia asupra nesiguranţei locurilor de muncă din industria grea, a condiţiilor contractuale care nu îi avantajează pe salariaţii din minerit şi energie şi a politicilor care în ultimii ani au accentuat declinul zonei induatriale şi miniere Hunedoara.

Petre Nica, liderul Sindicatului „Muntele” care îi reprezintă pe angajaţii Complexului Energetc Hunedoara, a declarat că termocentralele Mintia şi Paroşeni şi minele din Valea Jiului au fost defavorizate de guvernanţi, în ultimii ani, în faţa producătorilor de energie regenerabilă.

"Este cea de-a doua acţiune publică pe care Sindicatul Muntele o organizează la nivelul judeţului Hunedoara într-un proiect demarat de noi şi intitulat generic „Hunedoara suntem noi!”. Am ales această locaţie pentru că Instituţia Prefectului reprezintă Guvernul României în teritoriu. Cu această acţiune vrem să atragem atenţia guvernanţilor asupra problemelor cu care se confruntă judeţul nostru", a declarat Petre Nica.

image
image

„În anul 2003, siderurgia din Hunedoara era pe o listă de restructurare, privatizare, lichidare, iar în luna iunie 2003 se anunţa că până la sfârşitul anului, Siderurgica Hunedoara va dispărea. Din cele cinci mari societăţi trecute pe acea listă de restructurare, privatizare, lichidare, Siderurgica Hunedoara a fost singura societate care a reuşit să se salveze, datorită sindicatelor şi a colegilor mei”, a spus Petru Vaidoş, liderul Sindicatului SIderurgistul din Hunedoara.

image

Mitingul s-a încheiat după aproximativ o oră, fără a se înregistra incidente.

Protest in faţa Prefecturii Hunedoara


Vă recomandăm şi:

Proteste în siderurgie. Cum se vede industria Hunedoarei, din interior

Siderurgiştii hunedoreni se vor alătura angajaţilor din industrie afiliaţi Sindicatului Cartel Alfa, în acţiunile de protest organizate în următoarele două zile. Preşedintele Sindicatului „Siderurgistrul”, Petru Vaidoş, a vorbit marţi despre nemulţumirile sindicaliştilor şi ale patronatelor din industrie.

FOTO Povestea unor tragedii ascunse: cum mureau siderurgiştii pe şantierele combinatului din Hunedoara     

În anii în care vechile uzine de fier ale Hunedoarei se transformau în combinat siderurgic, zeci de oamenii îşi găseau sfârşitul brutal în cele mai teribile accidente de muncă din istoria colosului industrial.

Sute de oameni au protestat în Petroşani împotriva închiderii minelor Văii Jiului şi faţă de situaţia economică a CEH

Peste 500 de hunedoreni s-au alăturat astăzi marşului de protest organizat în Petroşani pentru a atrage atenţia asupra problemelor comunităţilor din oraşele Văii Jiului. Mitingul a avut loc timp de două ore, iar cele mai mari nemulţumiri ale protestatarilor au fost legate de închiderea minelor şi lipsa investiţiilor care să aducă o mai mare siguranţă angajaţilor Complexului Energetic Hunedoara.

FOTO Cine salvează Lupeniul, municipiul dator vândut din Valea Jiului

Municipul Lupeni din Valea Jiului a ajuns dator vândut la statul român, cu aproape 33 de milioane de lei. Localnicii dau vina pe administraţia locală, primarul pe statul român, însă nimeni nu pare în stare să găsească vreo soluţie de ieşire din situaţia ingrată.

Agonia mineritului: Termocentrala Mintia importa cărbune de 80 de milioane de dolari, în timp ce minerii îşi pierdeau locurile de muncă

Situaţia disperată în care au ajuns minerii din Valea Jiului poate fi pusă pe seama unor măsuri de neînţeles pentru cei care lucrează în această zonă, luate de şefii termocentralei Mintia, inclusă în prezent în Complexul Energetic Hunedoara. Aceştia au preferat să importe cărbune de zeci de milioane de euro, în loc să îl aducă din Vale. Importurile au fost oprite abia în primăvara acestui an.

Cum s-a transformat Valea Jiului în Jalea Viului: oraşele miniere hunedorene intrate în cursa supravieţuirii

Valea Jiului, una dintre cele mai sărace zone din judeţul Hunedoara, a fost măcinată în ultimele două decenii de probleme sociale. Declinul aglomerării urbane s-a accentuat după anul 1995, o dată cu primele disponibilizări masive din minerit, iar în prezent cele şase oraşe din Valea Jiului (Petrila, Petroşani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani) supravieţuiesc cu greu situaţiei dificile din economie.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite