Eleva de 17 ani violată la prima întâlnire va primi daune de peste 50.000 de lei. Agresorul sexual a fost condamnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Pojoni.
Alexandru Pojoni.

Alexandru Pojoni, tânărul din Petroşani arestat preventiv după ce a violat o elevă de 17 ani, pe care o invitase la o întâlnire într-un bar din localitate, a fost condamnat la închisoare. De asemenea, el va trebui să achite daune morale şi materiale tinerei.

Magistraţii Judecătoriei Petroşani au pronunţat sentinţa în dosarul în care Alexandru Pojoni, a fost trimis în judecată pentru violarea unei eleve de 17 ani.

„Instanţa a condamnat pe inculpatul Pojoni ŞtefanAlexandru, la pedeapsa de trei ani şi patru luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Instanţa a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de inculpat prin încheierea penală nr. 79/C/26.09.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara. A admis acţiunea civilă formulată de persoana vătămată, constituită parte civilă şi obligă inculpatul Pojoni Alexandru la plata, către partea civilă, a sumei de 5.000 lei, reprezentând daune materiale şi a sumei de 50.000 lei, reprezentând daune morale”, a informat Judecătoria Petroşani. Tânărul a contestat decizia instanţei.

Potrivit anchetatorilor, agresiunea pentru care Alexandru Pojoni a fost arestat a avut loc în cartierul Aeroport din Petroşani, în noaptea de 20 septembrie, după ce în seara precedentă cei doi tineri au petrecut împreună la un local. La întoarcerea spre casă, susţin anchetatorii, Pojoni a oprit autoturismul pe o stradă lăturalnică şi a forţat-o pe minoră să întreţină relaţii sexuale cu el, împotriva voinţei sale, deşi eleva l-a refuzat spunându-i că este virgină. I-a cerut apoi să păstreze tăcerea în ce priveşte agresiunile suferite, însă eleva i-a spus mamei sale că a fost violată şi s-a prezentat a doua zi la Parchet, pentru a depune plângere. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, în urma plângerii formulate de victimă. Iniţial, Judecătoria Petroşani a decis cercetarea sa sub control judiciar, dar Parchetul a contestat decizia, iar Tribunalul Hunedoara a decis trimiterea sa în arest.


Vă recomandăm şi:

Ancheta morţii stranii a lui Darius Şendroiu. Cine l-a împuşcat pe tânărul afacerist: au fost găsite două gloanţe

Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg efectuează cercetări în dosarul penal înregistrat după uciderea lui Darius Şendroiu, în timpul unei partide de vânătoare din Munţii Orăştiei. Rezultatele expertizei balistice solicitate în cauză vor stabili cine poate fi suspectat de uciderea tânărului. De la faţa locului au fost ridicate armele vânătorilor, dar şi două tuburi de cartuşe goale.

Moartea stranie a tânărului Darius Şendroiu. A fost împuşcat la vânătoare, în Munţii Orăştiei, de poliţistul aflat cu el

Scene stranii s-au petrecut la o vânătoare în Munţii Orăştiei. Darius Şendroiu, un tânăr a fost împuşcat de un alt vânător, Horaţiu Onescu, şef de post al comunei Boşorod. Victima a murit. Potrivit poliţiştilor, a fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă.

Soarta groaznică a Alexandrei David, eleva tranşată de un criminal sadic. De ce a fost înfometată crunt înainte de a fi omorâtă

Cea mai înfiorătoare crimă petrecută în ultimul deceniu în Hunedoara a avut loc în decembrie 2007: Alexandra David, o adolescentă din Petroşani, a fost ucisă, iar cadavrul ei a fost ciopârţit în mai multe bucăţi şi aruncat în apele Mureşului. Criminalul a fost găsit, însă nu a recunoscut vreodată comiterea atrocităţilor.

Noaptea crimelor odioase comise de studentul nebun de gelozie: mărturia stranie a condamnatului la moarte care a spintecat o familie

Una dintre cele mai înfiorătoare tragedii petrecute în anii 1970 în judeţul Hunedoara a avut loc în Petroşani. În noaptea de 1 spre 2 martie 1979, un student a ucis o familie întreagă, după ce s-a certat cu iubita. Claudiu Ghiţulescu a fost condamnat la moarte prin împuşcare, după ce a mărturisit crima şi s-a predat Miliţiei.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite