Cum va fi sărbătorită Ziua Naţională în Hunedoara. De 1 Decembrie va fi deschis Orăşelul lui Moş Crăciun
0![Şi în urmă cu un an a avut loc o paradă de Ziua Naţională. FOTO: Primăria Hunedoara.](https://cdn.adh.reperio.news/image-7/7d170468-da90-48d1-bc36-036c6567defc/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D673%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Locuitorii municipiului Hunedoara sunt invitaţi să petreacă în stradă Ziua Naţională a României. De 1 Decembrie, autorităţile locale le-au pregătit hunedorenilor parade militare, focuri de artificii şi un spectacol.
Hunedorenii sunt invitaţi să petreacă Ziua Naţională a României pe străzile oraşului. Primul eveniment dedicat Sărbătorii de 1 Decembrie va fi parada militară. Parada va avea loc de la ora 17:00, pe următorul traseu: Casa de Cultură - str. G. Enescu - B-dul Corvin - B-dul Dacia - sensul giratoriu Hotel „Rusca” - Orăşelul lui Moş Crăciun.
De la ora 17:30, sărbătoarea continuă cu deschiderea oficială a „Orăşelului lui Moş Crăciun” şi a patinoarului în incinta Stadionului "Michael Klein”. De Ziua Naţională a României vor fi aprinse luminile în „Orăşelul lui Moş Crăciun”, eveniment urmat de un spectacol şi un foc de artificii.
Administraţia locală a Hunedoarei a alocat un buget de 35.000 de lei pentru organizarea evenimentelor de Ziua Naţională a României, după ce iniţial propunerea a fost ca bugetul sărbătorii să fie de 80.000 de lei.
Vă recomandăm şi:
FOTO Cum au trăit elevii din Hunedoara întâlnirea cu primii lor dascăli