Cum s-au salvat alpiniştii daţi dispăruţi în Retezat. Peste 50 de oameni i-au căutat prin viscol, iar un poliţist i-a găsit

Cum s-au salvat alpiniştii daţi dispăruţi în Retezat. Peste 50 de oameni i-au căutat prin viscol, iar un poliţist i-a găsit

FOTO: ARHIVĂ.

Cei doi turişti din Craiova, care au fost căutaţi în masivul Retezat, începând cu dimineaţa zilei de duminică, au fost găsiţi, luni, pe drumul care leagă cabana Rotunda de barajul Gura Apelor. Ei au relatat cum s-au rătăcit din cauza viscolului şi cum au reuşit să coboare cu bine de pe munte. Un poliţist le-a sărit în ajutor, după ce i-a găsit în apropiere de barajul Gura Apelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Timp de aproape două zile, doi turişti din Craiova care au urcat în Masivul Retezat pentru a face escaladă, au fost căutaţi de peste 50 de jandarmi montani, salvamontişti şi voluntari.

Luni după-amiază, cei doi bărbaţi, de 30 şi respectiv 40 ani, au fost identificaţi de un agent de poliţie aflat în timpul liber, care a sesizat acest fapt la numărul de urgenţă 112. Mircea Iovăneasă, un poliţist din cadrul Poliţiei Oraşului Haţeg o-a întâlnit în zona barajului Gura Apelor, pe un drum forestier închis circulaţiei rutiere, între coada lacului şi cabana Rotunda). Poliţistul i-a preluat pe cei doi bărbaţi, care se aflau într-o stare avansată de epuizare fizică, fiind în munte de mai bine de 48 de ore, în autoturismul personal, le-a oferit hrană şi apă şi i-a transportat la sediul Poliţiei Oraşului Haţeg, de unde au fost preluaţi de un grup de prieteni. Deşi se afla în concediu de odihnă, agentul de poliţie s-a implicat în activităţile de căutare”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Au găsit drumul spre Gura Apelor
Acţiunea de căutare a jandarmilor montani şi a salvamontiştilor din zona Genţiana – Vârful Bucura a fost oprită.

„Cei doi bărbaţi au menţionat că în cursul zilei de sâmbătă au fost suprinşi de un viscol puternic pe vârful Bucura II, ceea ce le-a redus viziblitatea sub 2 metri. Ca urmare a acestei situaţii, turiştii au coborât către lacul Bucura şi au încercat să găsească refugiul, însă fără succes. Astfel că au continuat coborârea către Poiana Pelegii, iar de acolo, au urmat drumul accesibil pe timp de vară autovehiculelor către cabana Rotunda şi barajul Gura Apelor. Cei doi au menţionat că au mers în toată această perioadă, deoarece nu aveau echipamentul necesar pentru a se odihni”, a informat Centrul judeţean de comunicare şi informare publică. Circa 15 kilometri măsoară distanţa de la Lacul Gura Apelor la Poiana Pelegii.

 

„Cei doi alpinişti plecaţi alaltăieri să caţere în Peretele Bucurei au fost găsiţi in zona Lacului Gura Apei. Dintre scenariile pe care le-am prevăzut s-a adeverit cel mai fericit: Au iesit, s-au retras la Refugiul Bucura şi cum vremea nu le-a permis să treacă Custura Bucurei au coborât spre Poiana Pelegii şi în continuare pe drumul ce îi scotea pe Valea Râu Mare.Sfătuim pe toţi doritorii de astfel de aventuri să judece un pic înainte, deoarece azi muntele le-a dat doar o <<palmă>>, dar de cele mai multe ori acesta nu iartă”, a informat Serviciul Public Salvamont România.

 

Peste 50 de jandarmi montani şi salvamontişti au participat la acţiunea de căutare a celor doi turişti în condiţii meteorologice dificile, caracterizate de vânt puternic, precipitaţii sub formă de ninsoare şi temperaturi scăzute.


Vă recomandăm şi:

Marea catastrofă din Retezat: viiturile au ucis 14 oameni în 1999, dar barajul Gura Apelor a salvat comunitatea de la o tragedie mult mai mare

S-au împlinit 17 ani de la una dintre cele mai mari catastrofe din ultimele decenii: timp de trei zile, între 12 şi 14 iulie 1999, ploile intense din Retezat au provocat viituri şi alunecări de teren, care au distrus un cămin muncitoresc de la poalele Barajului Gura Apelor, în care se aflau zeci de oameni. 14 persoane au murit. Totuşi, barajul lacul de acumulare a prevenit un dezastru cu urmări mult mai mari.

VIDEO Cascada spectaculoasă a celui mai adânc lac din Retezat. Cât a crescut nivelul apei de la barajul Gura Apelor

Lacul Gura Apelor din Retezat atrage un număr mare de turişti, iar unul dintre cele mai spectaculoase locuri de popas ale sale este cascada. În ultimele săptămâni, ploile abundente au făcut ca nivelul apei să crească şi să transforme astfel priveliştea din Retezat.

Paradisul schiorilor goi: imaginile de senzaţie din Retezatul anilor 1960, locul unde alpiniştii primeau botezul muntelui

O serie de fotografii realizate de pictorul Dan Vifor Pichiu, fost alpinist de performanţă, înfăţişează Retezatul anilor 1960 în întreaga lui splendoare. Unele imagini prezintă şi partea mai puţin ştiută a muntelui – locul unde puteai vedea schiori coborând goi pe pârtiile nebătătorite ale Retezatului.

citeste totul despre: