Cum a ajuns Arsenie Boca faimos la 30 de ani. „Călugărul luminat” i-a cucerit pe români cu talentul său neobişnuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele articole despre Arsenie Boca au fost publicate în revistele şi ziarele de la începutul anilor 1940, iar autorii lor remarcau talentul şi caracterul integru al călugărului.

În anul 1940, Arsenie Boca devenise monah la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Avea 30 de ani, absolvise  Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, şi era tot mai apreciat datorită talentului său artistic, pe care îl exersa în realizarea coperţilor şi caligrafiei unor volume religioase. În numeroase reclame la cărţile ortodoxe din acei ani, editorii ţineau să precizeze că desenele şi coperţile unor materiale erau realizate de Arsenie Boca.

Trupa de călugări luminaţi

Una dintre primele aparţii în presă ale lui Arsenie Boca a avut loc în toamna anului 1940. La puţin timp după ce se întorsese de pe Muntele Athos, fusese tuns în monahism.

„Cu prilejul îndătinatului pelerinaj anual de la sf. mănăstire Brâncoveanu de la Sâmbăta de sus, a fost tuns în monahism tânărul diacon Zian V. Boca, luând numele de Arsenie. C. Ierodiacon Arsenie Boca este absolvent al Academiei noastre teologice Andreiane. Remarcat încă de pe băncile şcolii pentru deosebitele-i înclinări spre viaţa monastică, a fost trimis de I. P. Sf. Mitropolit Nicolae al Ardealului la Şcoala de Arte frumoase din Bucureşti, pentru a-şi perfecţiona marele său talent de pictor, iar apoi la sf. Munte Athos şi la Atena. Întors în ţară, şi-a petrecut viaţa la sf. mănăstire Brâncoveanu, departe de forfota lumii, alternând rugăciunea cu studiul picturii bisericeşti. E un caracter integru şi un monah de aspră trăire duhovnicească. Vechiul şi statornicul gând al I. P. Sf. nostru Mitropolit Nicolae de a alcătui o trupă de călugări luminaţi, prin aceste intrări în cinul monahal, este pornit pe calea înfăptuirii”, scria Grigorie Marcu, redactor la Revista Teologică, într-un articol publicat în numărul din septembrie 1940.

Desena coperţile căriţilor

În următorii ani, au urmat zeci de materiale care aminteau talentul artistic al călugărului, în articolele care făceau reclamă unor cărţi religioase. Filocalia, colecţia de învăţături, se număra printre cele mai populare volume.

„Învăţatul rector al Academiei teologice din Sibiu, P. C. Părinte D. Stăniloae a făcut un nespus de mare serviciu literaturii creştine româneşti tălmăcind din greceşte în limba noastră comoara de înţelepciune a Filocaliei. Primul volum al cărţii, împodobit de P. C. Ieromonah Arsenie Boca, stareţul sf. Mănăstiri Brâncoveanu de la Sâmbăta de sus, cu o copertă de o rară frumuseţe artistică, a ieşit de sub tipar de curând. Întreaga ediţie este deja epuizată prin abonamente anticipate. Episcopia noastră a reuşit să-şi asigure totuşi 20 exemplare. Cine doreşte să aibă cartea, să o comande repede la Librăria Eparhială din Cluj”, informa un anunţ din săptămânalul Renaşterea, din martie 1946.

În 1945, Arsenie Boca a fost arestat pentru câteva luni. Călugărul devenise între timp nu doar artistul din spatele cărţilor religioase dar şi modelul de inspiraţie pentru unii dintre autorii lor. „Poeziile D-rei Zorica Laţcu, adunate în acest volum, ne descoperă o nouă faţă a unui talent,care s-a afirmat cu vigoare pe tărâmul creaţiei poetice de acum câţiva ani. Mai bine zis ele sunt mărturia profundelor trăiri religioase, prin cari a trecut poeta în anii din urmă, de când a făcut cunoştinţă cu mişcarea de la Mănăstirea Brâncoveanu, trezită de Părintele Arsenie, trăiri cari f-au transformat întreaga fiinţă şi i-âu sădit în suflet, în limpezimi de cristal, o nouă viziune a existenţei. Viziunea aceasta, îmbujorată de flăcările unei adânci convingeri şi înfrumseţată de ardoareaunei mari iubiri, e zugrăvită ca o unitate In poeziile din acest volum”, arăta un articol publicat de Dumitru Stăniloaie, în martie 1947, în Renaşterea.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum a fost turnat Arsenie Boca la Securitate: „Se zvoneşte că are darul de a vedea viitorul. Lumea vine nebună la el“

Arsenie Boca a fost în atenţia Siguranţiei şi mai apoi a organelor de Securitate timp de trei decenii, potrivit documentelor din Arhivele CNSAS. Popularitatea şi suspiciunile că acesta ar fi fost un duşman al regimului comunist şi un susţinător al Mişcării Legionare i-au adus necazuri. Zeci de informatori au fost puşi pe urmele duhovnicului, iar notele date de aceştia au fost cuprinse în peste 1.000 de file de dosar.

Minunile făcute de părintele Arsenie Boca în închisoare: „Noaptea, când se ruga, uşile temniţei se deschideau“

Timp de un deceniu, între 1945 şi 1955, părintele Arsenie Boca, considerat în prezent una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei, a trecut prin calvarul anchetelor şi al închisorilor comuniste. O serie de mărturii, ale unor foşti apropiaţi ai săi şi al celor care l-au întâlnit în detenţie, sunt păstrate până în prezent. În unele dintre ele, fostul călugăr este descris ca un personaj fabulos.

Suferinţele, explicate ştiinţific de Arsenie Boca: desfrânarea seacă izvorul de vlagă, curvia şi onanismul aduc sterilitate, soţul care nu vrea copii îşi ucide soţia

Părintele Arsenie Boca a devenit în ultimii ani una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei române. Sfaturile sale de viaţă au fost publicate într-un număr impresionant de cărţi, iar mormântul său de la mănăstirea Prislop este loc de pelerinaj. Duhovnicul a studiat medicina şi a adăugat învăţăturilor sale despre organismul omului o serie de explicaţii ştiinţifice.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite