Cele mai valoroase volume din colecţia de carte veche a muzeului din Deva vor fi prezentate într-o expoziţie inedită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

O serie de cărţi rare care au circulat în Transilvania în secolele trecute, va face parte din expoziţia organizată de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva va inaugura, în 30 martie, o expoziţie dedicată cărţii vechi.

„Expoziţia îşi propune să valorifice fondul special de carte veche din colecţia Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, prin prezentarea unui număr de 42 de exemplare. Acestea au fost imprimate pe parcursul secolelor XVI-XVIII, în mari centre culturale şi tipografice din Europa, printre care se numără Antverp, Dresda, Haga, Leipzig, Rotterdam, Paris, Praga, Strasbourg, Veneţia şi altele, acoperind domenii precum religia, filozofia, literatura, lexicografia, istoria, numismatica, medicina, alchimia sau ştiinţele exacte”, a informat Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Volumele prezentate au ajuns în biblioteca muzeului din Deva prin intermediul unor proprietari particulari sau datorită mănăstirilor franciscane din Hunedoara, Orăştie şi Deva, a Casinei Naţională din Deva sau prin Şcoala gimnazială din Brad.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Primul concert de muzică de cameră în Biserica romano - catolică

Cvartetului Tiberius, al Filarmonicii de Stat din Târgu-Mureş, a concertat astăzi în Biserica romano – catolică din Hunedoara. Evenimentul cultural a fost primul dintr-o serie de concerte dedicate iubitorilor de muzică de calitate, care vor avea loc până la sfârşitul anului în Hunedoara.

Revoluţia muzicală a câştigătorului de la „Vocea României” povestită de prieteni. Cum a ajuns Tiberiu Albu un „icon“

Cel mai bun prieten şi fosta dirigintă a lui Tiberiu Albu, câştigătorul ultimei ediţii de la „Vocea României”, sunt convinşi că tânărul va face revoluţie în muzică.

VIDEO Nicu Covaci, fondatorul Phoenix, a vorbit despre mesajul muzicii, publicul haiduc şi necazurile cu foştii colegi

Nicu Covaci, fondatorul uneia dintre cele mai iubite trupe muzicale, Phoenix, a fost prezent în Hunedoara, unde a prezentat noul album muzical, „Vlad Ţepeş” şi cartea care spune povestea Phoenix.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite