Cazul bizar al criminalului prins după ce a adormit buştean în patul bărbatului pe care l-a ucis în bătaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ARHIVĂ.
FOTO: ARHIVĂ.

Ancheta morţii unui vârstnic din Simeria a scos la iveală amănunte bizare. Tânărul care l-a ucis în bătaie a fost prins după ce a adormit în patul victimei.

Emil Toma (29 de ani) a fost condamnat la şase ani de închisoare după ce a ucis un bătrân de 95 de ani. Ancheta dezvăluie detalii neobişnuite despre modul în care s-au petrecut faptele.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 14 noiembrie 2017, după ce a consumat alcool şi substanţe cu efect psihoactiv, Emil Toma a pornit spre locuinţa sa din oraşul Simeria. Pe drum, constatând că are hainele ude şi îi este frig, a luat decizia de a intra într-o casă pentru a se încălzi. A pătruns prin escaladarea gardului în curtea casei bătrânului Gheorghe Mâlcomiş, de 95 de ani, apoi a spart geamul uşii de acces şi a intrat în casă, unde s-a aşezat în pat, lângă vârstnic. „Acesta, probabil speriat, l-a întrebat ce caută în casa lui şi l-a împins, însă inculpatul a reacţionat lovindu-l puternic cu pumnii în zona capului şi peste corp. Victima a căzut pe podea , unde a rămas în stare de inconştienţă până dimineaţa iar inculpatul s-a aşezat în pat şi a adormit”, se aratăîn dosar.

În dimineaţa următoare, fiul victimei a venit în vizită la tatăl său şi l-a găsit căzut în stare de inconştienţă şi cu urme de violenţă. La sosirea acestuia, tânărul s-a trezit şi a fugit. Ulterior, realizând fapta comisă, s-a întors la locuinţa victimei şi s-a predat poliţiştilor sosiţi la faţa locului. În urma loviturilor primite care i-au cauzat numeroase leziuni, vârstincul a decedat. Tânărul acuzat de lovituri cauzatoare de moarte a recunoscut infracţiunile. „A declarat că nu a plănuit comiterea faptelor, că le regretă şi le-a comis pe fondul consumului de alcool şi substanţe cu efect psihoactiv”, se arată în sentinţă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Drama Laviniei, tânăra ucisă în noaptea „nunţii ca-n poveşti“, după ce s-a urcat în maşina de lux alături de un şofer băut

Accident groaznic pe DN 7: o tânără motociclistă a fost spulberată de maşină. Victimei i-a fost amputat un picior

Calvarul Iuliei, motociclista nenorocită de un şofer teribilist: tânăra a fost din nou operată şi va ajunge la o clinică din Bucureşti pentru o intervenţie dificilă

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite