Canibalii din lumea antică: tribul care consuma carnea de om gătită cu cea a oilor şi războinicii care beau sânge uman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sacrificiile umane erau tradiţii obişnuite în lumea antică din ţinuturile Mării Negre, potrivit unor istorici, însă unele dintre triburi nu se limitau doar la astfel de jertfe, ci practicau şi canibalismul. Sciţii beau sângele duşmanilor ucişi, se împodobeau cu pielea lor, iar alte triburi antice amestecau carnea de om cu carnea de oaie pe care apoi le găteau şi le consumau.

Herodot a trăit în secoul V î. Hr. şi a fost autorul unora dintre cele mai fascinante opere istorice ale Antichităţii.

În lucrarea sa „Istorii”, în care a oferit relatări despre exepediţia armatelor regelui persan Darius, care au ajuns în ţinuturile din nordul Dunării şi de la Marea Neagră, Herodot a remarcat obiceiurile cu totul ieşite din comun ale unor triburi cunoscute în vremea sa. Triburile sciţilor, unul dintre popoarele de temut ale Antichităţii, care au ajuns şi pe teritoriul actual al României, obişnuiau să bea sângele duşmanilor şi să se hrănească din carnea celor ucişi, scria Herodot.

Potrivit istoricului antic, la sciţi canibalismul făcea parte din jerfele închinate zeului războiului. Cei care ucideau pentru prima dată un duşman, în timpul luptei, beau din sângele acestuia. Unii dintre prizonieri erau sacrificaţi în timpul unor ritualuri la care participa întreaga comunitate. „Când la război prind duşmani de vii, la o sută de oameni jertfesc unul, dar nu în chipul cum ucid animalele, ci altfel: după ce toarnă libaţii de vin pe capul victimelor, înjunghie oamenii deasupra unui vas şi pe urmă, susind vasul pe mormanul de crengi, varsă sângele peste pumnal. În timp ce acestea se petrec sus, iată ce se întâmplă mai jos, lângă sanctuar. Tăind toţi umerii drepţi, cu mâini cu tot, ale victimelor înjunghiate, le aruncă în văzduh şi, când au isprăvit de făcut sacrificiul, se îndepărtează din acelaşi loc. Mâna zace pe unde s-a nimerit să cadă, iar trupul în altă parte”.
 

Maeştrii ai jupuirii
De obicei, capul celor ucişi era oferit regelui sau păstrat ca trofeu, după ce era jupuit. „Scitul jupoaie capul astfel: taie pielea de jur împrejur, pe după urechi, o apucă şi o smulge de pe ţeastă. Apoi o răzuie de carne cu ajutorul unei coaste de bou. O frământă în mâini şi după ce a reuşit să o înmoaie face din ea un fel de ştergar. Scitul pune acest ştergar la frâul calului pe care îl încalecă şi se făleşte cu el.Cine are cele mai multe asemenea ştergare este socotit cel mai viteaz. Numeroşi sciţi fac din atare piei chiar mantale, pentru îmbrăcat, veştminte pe care le cos în felul blănilor ciobăneşti. De pe leşul vrăjmaşilor, mulţi jupoaie pielea mâinii drepte, cu unghii cu tot, şi fac din ea un înveliş pentru tobă. Mulţi jupoaie întreg trupul duşmanului şi întinzându-i pielea pe bucăţi de lemn o poartă pe caii lor”.

Ţestele unor duşmani erau transformate în pocale. „După ce taie fiecare cu ferăstrăul ţeasta mai de jos de sprâncene, o curăţă. Săracii o învelesc numai cu o piele de bou neargăsită, folosindu-se de ea în felul acesta. Bogaţii, pe lângă acest înveliş de piele neargăsită, mai poleiesc ţeasta cu aur pe dinăuntru şi o folosesc ca pe un pocal, pentru a bea din ea”, afirma Herodot.

Ospăţul canibalic

Isedonii, un alt trib antic menţionat de Herodot, practicau canibalismul, în timpul ritualurilor ce urmau morţii unor membrii ai comunităţii. „Când unui om îi moare tatăl, toate rudele îi aduc oi. După ce le înjunghie şi le spintecă, taie în bucăţi şi pe părintele mort al gazdei, apoi, amestecând toată carnea la un loc, o mănâncă la ospăţ. Iar capul mortului, după ce îl rad şi îl curăţă bine, îl poleiesc cu aur şi după aceia i se închină, aducându-i o dată pe an jetfe bogate. Fiul săvârşeşte toate acestea în cinstea părintelui său, aşa cum fac elenii pomenirea morţilor”, afirma Herodot, în Istorii.
Dacă sciţii şi issedonii utilizau carneaşi sângele uman doar în timpul ritualurilor, potrivit unor istorici,  pentru androfagi, canibalismul era un obicei de zi cu zi. „Androfagii au cel mai sălbatic fel de viaţă din lume. Nici dreptatea nu ştiu ce este, nici nu practică vreo lege. Ei sunt nomazi, poartă îmbrăcăminte la fel ca sciţii, dar vorbesc o limbă aparte. Dintre neamurile despre care v-am vorbit, carene de om ei singuri mănâncă”, scria Herodot.


Vă recomandăm şi:

Ciudăţeniile sexuale ale sciţilor: bărbaţii se castrau şi deveneau femei, iar tinerele îşi retezau sânii pentru a prinde putere

Mărturii bizare despre sciţi şi sarmaţi, triburile care au ajuns în urmă cu aproape două milenii şi jumătate şi pe actualul teritoriul al ţării noastre, au uimit lumea antică. Hipocrate afirma că mulţi dintre bărbaţii sciţi se castrau, pentru a trăi ca femeile, în timp ce soţiile sarmaţilor obişnuiau să îşi cauterizeze sânii pentru a căpăta forţă şi îndemânare în mînuirea armelor.

Tracii, barbarii care au uimit lumea antică: 20 de lucruri despre obiceiurile ciudate ale poporului dispărut

Tracii au reprezentat una dintre marile populaţii ale Antichităţii, potrivit istoricilor, însă rămăşiţele culturii acesteia nu au fost suficient explorate. Obiceiurile ciudate ale triburilor tracice, care au stăpânit ţinuturi din sud-estul Europei, au fost relatate de numeroşi istorici greci şi latini.

Amazoanele, femeile fatale ale lumii antice sortite să trăiască fără bărbaţi. De ce făceau sex doar o dată pe an

Amazoanele au reprezentat unul dintre cele mai ciudate triburi ale Antichităţii. Au trăit, susţineau istoricii, pe ţărmul de nord al Mării Negre, dar şi la gurile de vărsare ale Dunării, iar miturile despre fecioarele războinice şi nemiloase, pentru care uciderea duşmanilor era o virtute, vorbesc despre obiceiuri cu totul neobişnuite de viaţă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite