Autostrada Deva – Simeria Veche e în finisare şi la cinci luni de la inaugurare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Deva - Simeria Veche este prima şosea "de viteză" din judeţul Hunedoara. FOTO: D.G.
Autostrada Deva - Simeria Veche este prima şosea "de viteză" din judeţul Hunedoara. FOTO: D.G.

Chiar dacă a fost inaugurat încă din luna decembrie a anului trecut, tronsonul de aproximativ 15 kilometri al autostrăzii A1 Deva – Simeria Veche mai are nevoie de intervenţii din partea drumarilor.

În prezent constructorii desfăşoară lucrări la terasamentul autostrăzii, la şanţurile de pe marginea acesteia şi la instalaţiile electrice ale acesteia.

Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă în zonele în care utilajele şi autoturismele drumarilor sunt staţionate pe banda de urgenţă.

Inaugurat, dar nefinisat

Tronsonul de autostradă a fost dat în folosinţă în luna decembrie 2012, însă e departe de ceea ce reprezintă o autostradă. De altfel, potrivit proiectului european de peste 200 de milioane de euro, autostrada Deva – Orăştie e, de fapt, „o centură ocolitoare la rang de autostradă”.

În ce priveşte cel de-al doilea tronson al A1 Deva – Orăştie, de circa 20 de kilometri, în următoarele săptămâni, el ar putea fi finalizat de constructori.

Citeşte şi:

VIDEO Vom putea circula pe autostrada Orăştie – Deva din luna mai

Constructorii autostrăzii A1 vor ridica un pasaj peste DN 76 în apropierea Devei şi un pod peste Mureş

Zilieri angajaţi ilegal, prinşi de ITM lucrând la autostrada Deva – Orăştie

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite