Agent de pază terorizat de tâlhari. L-au ameninţat cu o armă şi i-au devastat ghereta, pentru că a refuzat să le dea motorină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bărbaţi sunt acuzaţi de tentativă de jaf şi distrugere, după ce au ameninţat cu o armă un agent de pază şi i-au devastat cabina în care acesta se adăpostea. Arma folosită s-a dovedit a fi o carabină de Airsoft.

Patronul unei societăţi comerciale din Leşnic a reclamat Poliţiei că în noaptea de 7 decembrie 2017, în jurul orei 4:30, un agent de pază al firmei a fost ameninţat cu o armă de tip carabină de trei bărbaţi, care i-au solicitat să le dea motorină, agentul de pază refuzând acest lucru. De asemenea, cei trei au distrus uşa de acces a gheretei în care se afla paznicul.

„Au fost identificaţi cei trei bărbaţi, cu vârste de 20, 29 şi 36 de ani, faţă de care a fost dispusă măsura controlului judiciar. Sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie  calificată şi  distrugere”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Poliţiştii au stabilit faptul că arma folosită de către aceştia la comiterea faptei a fost una de tip „airsoft”.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Clipe de groază pentru un bărbat care s-a urcat în maşina unor necunoscuţi. Doi tâlhari l-au lăsat fără aproape 3.000 de euro

Doi recidivişti au fost reţinuţi de poliţişti după ce au tâlhărit un vârstnic de 76 de ani, pe care l-au luat la ocazie, cu maşina. I-au furat 7.000 de lei şi 1.000 de euro.

Şeful de birou de la APIA acuzat de luare de mită a fost condamnat. Închisoare cu executare pentru Florin Opriş

Florin Opriş, fost şef de birou în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), a fost condamnat la închisoare, pentru luare de mită.

Accident mortal pe trecerea de pietoni. Şoferul de 22 de ani care a produs tragedia a fugit de la locul faptei

Poliţiştii au reţinut un tânăr de 22 de ani care a accidentat mortal o femeie, în timp ce victima traversa strada pe trecerea de pietoni, potrivit martorilor de la faţa locului.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite