Adulterul şi vrăjitoria, păcatele de moarte ale femeilor în secolele trecute. Cum erau judecate şi omorâte suspectele
0Mărturii şi documente vechi, cercetate de istorici, au scos la lumină faţa sumbră a Transilvaniei din Evul Mediu, un loc în care femeile plăteau deseori cu propria viaţă pentru „păcatele” adulterului şi vrăjitoriei de care au fost acuzate.
O serie de documente istorice din secolele XV - XIX, păstrate în mare parte în Arhivele Naţionale ale Ungariei, dezvăluie modul în care aveau loc procesele de vrăjitorie din Transilvania secolelor trecute.
Într-un astfel de proces de vrăjitorie a fost implicat, ca denunţător, chiar principele Gabriel Bethlen (1580 – 1629), care şi-a acuzat amantele că au făcut farmece care i-au îmbolnăvit şi ucis soţia. Într-o scrisoare adresată de principele transilvan soţiei sale Suzana Karoly, înainte de moartea ei, Bethlen i-ar fi spus că Anna Bathory şi celelalte femei pe care le bănuia de vrăjitorie au fost trimise în judecată. „A fost prinsă Csomaközi Banfiné (Anna Báthory, după numele soţului), şi din cei îndrăciţi cinci, şi maestrul. Am scris imediat, să fie văzută de lege, dacă s-a dat sentinţa, să fie omorâtă. Numai de te-ar vindeca acei rupţi de Dumnezeu, poate cumva te pot vindeca. Doctori, bărbieri, nu sper eu, că ar putea folosi împotriva atare farmece”, se arăta într-o scrisoare menţionată de Maria Roşu, pe Istorie povestită.
Potrivit documentelor păstrate în arhive, în majoritatea cazurilor, cei învinuiţi de vrăjitorie erau femei. Deseori, pentru a mărturisi, presupusele vrăjitoare erau torturate, iar arderea pe rug era o sentinţă obişnuită. Registrele proceselor vechi de vrăjitoria arată cum în timpul interogatoriilor, femeile acuzate sau apropiaţii lor erau puşi să care un fier înroşit. Era o probă care le putea salva, şi care uneori era solcitată chiar de învinuite, însă deseori nu era suficientă pentru a le salva. În alte cazuri, acuzatele erau duse la râu, legate de mâni şi de picioare şi aruncate în apă. Dacă supravieţuiau oamenii puteau deduce că şi-au folosit puterile magice pentru a supravieţui.
Acuzatele se sinucideau după mărturie
Manualele inchizitorilor din secolele trecute explicau rezultatele torturii, privită ca un mijloc eficient de a smulge mărturisirea.
„După ce au mărturisit crimele lor prin tortură, întotdeauna încearcă să se spânzure. După mărturisirea crimelor lor, paznici sunt aduşi pentru a le supraveghea tot timpul, şi chiar şi atunci, când gardienii au fost neglijenţi, ele au fost găsite spânzurate cu propriile lor şireturi sau haine. Căci, aşa cum am spus, diavol le îndeamnă la acest lucru, ca nu cumva să obţină iertare prin pocăinţă sau mărturisire sacramentală. Ell încearcă să le conducă la disperare şi la pierzanie printr-o moarte oribilă”, informa Malleus Maleficarum (Ciocanul vrăjitoarelor), celebrul manual de instructaj al inchizitorilor din secolul al XV-lea.
Procese pe baza unor presupuneri
Registrele vechi oferă detalii despre pedepsirea presupuselor vrăjitoare, cel mai adesea prin arderea pe rug. În Transilvania au fost condamnate mărturii despre execuţiile lor în pieţele central ale Sibiului, Clujului, Oradiei, Braşovului.
„Cronicile ungare din această perioadă amintesc de 554 de procese intentate unor presupuşi practicanţi ai vrăjitoriei”, informează cercetătoarea Maria Roşu, pe blogul Istorie Povestită. Un astfel de proces despre care s-au păstrat numeroase detalii, a avut loc în anul 1755 la Zerindul Mare, iar acuzata se numea Catherina Pásztori.
„Catherina avea o groapă adâncă în care ţinea ţipari, iar tăuraşul învăţătorului a căzut în acea groapă şi s-a înecat. Femeia neavând posibilitate să plătească cu bani gata pentru tăuraş, ceea ce „martorul dorea atât de tare”, îi dăduse în schimb învăţătorului Michael Harsányi o viţică, valorând doar doi forinţi. Totuşi, până la urmă au băut aldămaşul în faţa judelui. Prima a comandat Catherina şi a băut în sănătatea martorului, iar învăţătorul după prima înghiţitură îşi simţea plămânii sfârtecaţi şi îndată s-a înbolnăvit, şi o lună a zăcut. Venind vremea examenelor pentru copiii din Zerindul Mare, Catherina cerea cu insistenţă să fie invitată şi ea la acea festivitate. Dar martorul, fiind supărat pe femeie, i-a interzis să participe la festivitate. În aceeşi zi învăţătorului i-au apărut nişte bube dureroase pe picioare, încât a fost nevoit să-şi descalţe cizmele cele noi, şi să meargă desculţ la festivitate”, a fost mărturia pe baza căreia Catherina a fost trimisă în faţa anchetatorilor, care au decis arderea ei.
A mărturisit că putea zbura
Înainte de a fi ucisă, femeia a fost supusă unor torturi, iar dacă iniţial a negat acuzaţiile, când inchizitoii au cerut însăsprirea torturii, Catherina a mărturisit tot ce voiau să afle şi, în plus, şi-a denunţat şi prietenele.
„Pe mine soţia lui András Gellén m-a chemat la ea, anul trecut, spre seară în ziua de Paşti şi aşa mi-a zis: învaţă tu meseria noastră. La care eu aşa am răspuns: nu este aceea o meserie bună. La care soţia lui András Gellén aşa a zis: taci căţea-o, nu zi aşa, încearcă anul acesta. Şi Satana era deja acolo, în casa soţiei lui András Gellén, în haină albastră, bărbătească, şi m-a strigat pe nume şi m-a întrebat dacă mă alătur şi eu companiei. La care eu am răspuns că da. M-a dus la casa lui István Kis şi acolo am dansat. Satana a dansat cu András Gellén, eu am dansat cu Mihály Boros, pe o grămadă de gunoi. Soţia lui András Gellén ne cânta la cimpoi, iar cimpoiul era o bucată de lemn. Am primit alifii cu care să mă ung pe mâini, picioare şi sub braţ, ca să zbor mai bine. Am fost cu ceilalţi în hotarele Zsadány, Gyarmat (Giarmata), Pest, Kotogány, am zburat şi am dansat.
Adulterul, un alt „păcat” care le aducea moartea femeilor
Ca şi în cazul vrăjitoarelor, femeiele acuzate de adulter aveau aceeaşi soartă. O mărturie confirmată de documentele vremii este cea a ucidereii domniţei Ana (Barbara) Torok, în Castelul Corvinilor, după ce soţul ei a acuzat-o de adulter.
„Barbara (Ana) era soţia lui Ioan Török, un nobil care avea în proprietate şi Castelul Corvinilor. Acesta îşi petrecea mai tot timpul pe câmpul de luptă. Töröki era şi foarte gelos, aşa că de fiecare dată când pleca de acasă avea grija să-i amintească frumoasei Barbara ca nu cumva sa îi treacă prin minte să-l înşele, căci nu va avea milă de ea. Cu toată atenţia şi grija pe care o avea frumoasa Barbara, odată s-a întâmplat ca sărmana să rămână blocată în camera ei şi a fost nevoită să cheme fierarul. Atât i-a trebuit spionului care era lăsat de Török s-o urmărească, pentru că atunci când acesta s-a întors acasă, i-a spus cele întâmplate. Török supărat cumplit, a poruncit ca soţia sa să fie scoasă şi legată de un stâlp pentru a o pedepsi. Degeaba plângea frumoasa Barbara, degeaba încerca sărmana să-i explice soţului cele întâmplate, căci acesta având mintea întunecată de gelozie, a ordonat executarea Barbarei prin baterea unui piron în cap”, informau reprezentanţii Castelului Corvinilor.
O altă povestire despre Ana Torok spune că domniţa nu a fost îngropată creştineşte, deoarece soţul ei, căpitan Torok, considera că a fost prea păcătoasă. Trupul femeii a fost aşezat într-un sicriu de cleştar şi ascuns în tunelul care ar face legătura dintre Castelul Corvinilor şi Biserica Reformată, din vecinătatea monumentului.
Vă recomandăm şi:
O frescă misterioasă, veche de peste cinci secole, potrivit unor istorici, şi abia vizibilă în Castelul Corvinilor, înfăţişează una dintre cele mai frumoase relatări oferite de-a lungul timpului despre familia lui Ioan de Hunedoara. Rămăşiţele ei se află în loggia Matia şi sunt în pericol de a dispărea, din cauza degradării. Un proiect pe fonduri europene ar putea salva soarta operei de artă.
Numeroase mărturii din secolele trecute oferă detalii despre modul de viaţă al tinerelor care deveneau prostituate în bordelurile din oraşele medievale, într-o vreme în care casele de toleranţă erau permise, însă prostituţia clandestină era aspru pedepsită.
Prostituţia era un fenomen greu de controlat în perioada interbelică şi în anii 1940, când activitatea caselor de toleranţă era interzisă sub sancţiuni aspre. O serie de documente păstrate la Arhivele Naţionale - Hunedoara şi numeroase relatări din presa vremii arată îngrijorarea autorităţilor faţă de numărul mare al tinerelor care îmbrăţişau depravarea din bordeluri.
Scenele erotice ilustrate în frescele din oraşul roman Pompeii, falusurile decorative de tip talisman, monedele antice care înfăţişau scene de sex, folosite la plata prostituatelor din bordelurile Romei şi sculpturile dedicate zeităţilor oferă informaţii preţioase despre dezinhibiţiile popoarelor antice europene.
Se încarcă comentariile...
