Zeci de localnici din Izvoarele au plecat spre Iaşi. Ei speră să aducă liniştea asupra satului de la Cuvioasa Parascheva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Necazul oamenilor din Izvoarele parcă nu se mai termină. Foto: Bogdan Nistor
Necazul oamenilor din Izvoarele parcă nu se mai termină. Foto: Bogdan Nistor

Înarmaţi cu haine groase, dar şi cu seturi întregi de batiste pe care să le aducă sfinţite de la Iaşi, oamenii s-au urcat în această dimineaţă în microbuze cu un singur gând: vor să implore divinitatea să-i scape de cutremurele care au pus stăpânire pe satul lor.

Excursia a fost organizată de parohul bisericii din Izvoarele, părintele Casian. Acesta a organizat şi săptămâna trecută o slujbă specială în care a invocat ajutorul divinităţii pentru a scăpa de cutremure, dar a considerat că ar fi extrem de utilă şi o vizită la racla Cuvioasei Parascheva.

Merg la Iaşi să mă rog la Dumnezeu să scăpăm de cutremure, vrem să murim ca toţi oamenii, la suprafaţă, nu înghiţiţi de pământuri”, ne spune o femeie care şi-a luat şi nepotul la Iaşi.

Deşi organizator, părintele Casian nu a putut să meargă cu enoriaşii în această excursie. „Le-am dat toată binecuvântarea mea şi sper să se întoarcă şi cu cea a cuvioasei Parascheva, protectoarea comunei noastre”, a explicat preotul paroh. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite