Viile, livezile şi ţarinile au fost stropite cu agheasmă de preoţii gălăţeni, pentru ca acestea să aibă rod bogat în noul an
0Obiceiul ţine de pomenirea Sfântului Mucenic Trifon, cunoscut în credinţa populară ca fiind cel ce păzeşte livezile de omizi şi lăcuste, iar pe oameni, de nebunie. În vechime, viticultorii şi pomicultorii ţineau post în această şi şi chemau preotul să le stropeasca cu agheasmă livezile şi via, ca aceastea să fie ferite de nerodire şi de seceta sau grindină.
La început de februarie, când Biserica Ortodoxă face pomerirea Sfântului Mucenic Trifon, obştea monahală de la mănăstirea gălăţeană care-l are ca ocrotitor, împreună cu numeroşi credincioşi din parohiile învecinate, Şendreni şi Smârdan din judeţul Galaţi s-au bucurat la ziua hramului.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor alcătuit din ieromonahi şi preoţi, după care a fost săvârşită slujba de sfinţire a apei. În continuare, în livada din imediata vecinătate a mănăstirii, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat rânduiala ce se face la ţarini, la vii şi la grădini, în cadrul căreia a fost citită rugăciunea Sfântului Mare Mucenic Trifon.
De asemenea, au fost binecuvântate lucrările de construcţie a noii biserici şi capela din incinta mănăstirii, unde ierahul a săvârşit o slujbă de mulţumire.
Despre mănăstirea Sfântul Mucenic Trifon
Mănăstirea „Sf. Mc Trifon“ de pe raza comunei Şendreni din judeţul Galaţi, se află într-o zonă care reprezintă un important punct de susţinere a operei filantropice a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin dezvoltarea unor activităţi agricole sistematice.
Aceasta fost înfiinţată în anul 2001, pe terenul primit de Arhiepiscopia Dunării de Jos ca urmare a retrocedării suprafeţelor de pământ care au aparţinut Bisericii înainte de 1948.
Documentul de înfiinţare a mănăstirii consemnează că aceasta este „loc de rugăciune, de evlavie şi de duhovnicească râvnă spre mântuire”, dar şi „spaţiu al activităţii cinstite şi binevoitoare spre folosul săracilor, al nevoiaşilor, al copiilor de la Orfelinatul eparhial Sf. Vasile cel Mare, al celor care primesc hrană în cantinele eparhiei şi al tuturor celor care aşteaptă de la noi semn, sprijin şi iubire”.
Piatra de temelie a bisericii care se construieşte în cadrul acestei mănăstiri a fost aşezată de către Arhiepiscopul Dunării de Jos la data de 7 mai 2001. În prezent noul locaş de cult este ridicat în întregime, iar în interior au fost realizate lucrările premergătoare picturii.
Viaţa Sfântul Mucenic Trifon
Sfântul Trifon s-a născut în satul Lampsac, din provincia Frigia, la sfârşitul secolului al III-lea, regiune care astăzi aparţine Turciei.
Se spune că, pe când avea 17 ani, sfântul a scos de sub stăpânirea diavolului pe fiica împăratului roman Gordian. După şase zile de post şi rugăciune, Sfântul Trifon le-a descoperit păgânilor existenţa diavolului. La porunca sa, diavolul s-a arătat tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc.
Mai târziu, în vremea împăratului Deciu, persecutorul creştinilor, Trifon a fost prins şi supus la multe chinuri: a fost lovit cu bâtele, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus desculţ prin oras, pe vreme de iarnă. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.
A fost condamnat la tăierea capului cu sabia. S-a rugat lui Dumnezeu să-i ia sufletul înainte de a fi supus la pedeapsa dată de împărat. Se spune că atunci când soldatii au ridicat sabia sa-i taie capul, sfântul a murit pe loc, spre stupefacţia tutoror şi nemulţumirea împăratului, care s-a văzut lipsit de spectacolul sângeros pe care-l pregătise.
Creştinii au luat trupul Sfântului Trifon cu intenţia de a-l îngropa în Niceea. Însă, sfântul li s-ar fi arătat şi le-ar fi cerut să-l îngroape în satul natal, Lampsac, ceea ce s-a şi întâmplat. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol si apoi la Roma.
Sfantul Trifon este cunoscut în credinţa populară ca fiind cel ce păzeşte livezile de omizi şi lăcuste, iar pe oameni, de nebunie. În vechime, viticultorii şi pomicultorii ţineau post în această şi şi chemau preotul să le stropeasca cu agheasmă livezile şi via, ca aceastea să fie ferite de nerodire şi de seceta sau grindină.