VIDEO Şase persoane au fost reţinute de DIICOT Galaţi într-un dosar privind o reţea de contrabandă cu ţigări în valoare de 1,2 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
25 de persoane au fost duse la audieri. FOTO: arhivă
25 de persoane au fost duse la audieri. FOTO: arhivă

Persoanele reţinute au fost propuse pentru arestare. Procurorii au făcut şi 16 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Galaţi, Brăila, Vrancea, Prahova şi Braşov. Făptuitorii au organizat un număr de cinci acţiuni infracţionale, în perioada  mai-august 2015, introducând în mod ilegal, din Republica Moldova în România, importante cantităţi importante de ţigări.

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au făcut 16 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Galaţi, Brăila, Vrancea, Prahova şi Braşov.

Acţiunea a avut ca scop destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunii de contrabandă calificată.

În cauză există indicii că, începând cu mai 2015, un număr de şapte persoane, dintre care una a decedat între timp, au constituit un grup infracţional organizat, în vederea obţinerii de importante beneficii materiale prin săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile din tutun, provenite din Republica Moldova.

La „afacere”au aderat ulterior alte două persoane, iar împreună, cei nouă făptuitori au organizat un număr de cinci acţiuni infracţionale, în perioada  mai-august 2015, introducând în mod ilegal, din Republica Moldova în România, prin punctele destinate controlului vamal, prin sustragerea de la controlul vamal importante cantităţi importante de ţigări.

Este vorba despre 115.000 pachete cu ţigări cu timbre de accizare R. Moldova – din care 59.634 pachete de ţigări au fost capturate de organele de urmărire penală urmare activităţilor de constatare directă, prejudiciul cauzat prin aceasta bugetului de stat fiind de peste 1.200.000 lei.

Ce au găsit oamenii legii la descinderi

Cu ocazia percheziţiei efectuată la data de 31 august 2015 la un spaţiu intermediar de depozitare au fost găsite şi ridicate 53.880 pachete cu ţigări , parte din această cantitate fiind găsită încărcată într-un autoturism, care era pregătită pentru livrare către reţeaua de desfacere.
La alte trei locaţii au fost găsite şi ridicate, cu ocazia percheziţiilor efectuate peste 11.300 pachete de ţigări, diferite mărci, destinate valorificării.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 25 de persoane.

În cauză s-a dispus măsura preventivă a reţinerii faţă de un număr de şase inculpaţi care urmează să fie prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.

Sprijinul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost derulată cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău precum şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite