Un tânăr doctorand din Tunisia cercetează în România o soluţie de reciclare a apelor uzate
0Said Riahi este doctorand în anul IV la Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii El Manar din Tunisia, iar pentru că în ţara sa este o mare problemă cu apa, s-a gândit să îşi continue cercetarea în România, încercând să fie de folos comunităţii din care face parte cu o soluţie concretă de reciclare a apelor uzate.
Se numeşte Said Riahi şi este doctorand în anul IV la Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii El Manar din Tunisia. Licenţiat în electronică, electrotehnică şi automatică, cu un masterat în acelaşi domeniu la aceeaşi Universitate, Said s-a gândit să continue cercetarea încercând să fie de folos comunităţii cu o soluţie concretă de reciclare a apelor uzate, prin tratamentul cu radiaţii ultraviolete.
În Tunisia, explică Said, există o mare problemă cu apa şi de aceea teza sa de doctorat este atât de aplicată: „Studiul, controlul şi implementarea unui sistem de reciclare a apelor uzate prin tratarea cu radiaţie în ultraviolet”.
A lucrat în cadrul Laboratorului de Aplicaţii în domeniul Energiilor Eficiente şi al Energiilor Regenerabile sub îndrumarea prof. Abdelkader Mami şi cu ajutorul lui Naoufel Zitouni. Apoi, a aflat că profesorii de la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică din Galaţi l-ar putea ajuta în cercetarea sa şi s-a înscris pentru un stagiu de pregătire doctorală de câteva luni la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Aici este coordonat de prof. dr. ing. Viorel Mînzu, specialist în optimizări şi metode de inteligenţă artificială.
„S-au făcut studii în Tunisia pe o instalaţie practică de tratate a apei, noi îmbogăţim ce au dezvoltat ei acolo, în baza articolelor de cercetare, cu ajutorul inteligenţei artificiale, facem teste şi tragem concluzii. Said vrea să scrie, cât se alfă la Galaţi, un articol ştiinţific dar şi un capitol din teza sa de doctorat. E un tânăr muncitor, deştept şi dornic să ştie cât mai multe şi asta mă bucură. Ne vedem zilnic câteva ore pe Skype şi lucrăm împreună”, spune prof. dr. ing. Viorel Mînzu.
La rândul său, Said recunoaşte că a învăţat multe de când este în Galaţi şi că, dacă va mai avea posibilitatea să beneficieze de încă un stagiu de pregătire, până la finalizarea tezei, ar alege să vină tot la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Studentul tunisian este cazat în Campusul Studenţesc. În timpul liber, explorează oraşul şi spune că îi place mult liniştea din această parte de lume. Încă nu a descoperit bucătăria românească, pentru că a avut suficientă mâncare tradiţională de acasă, însă e dispus să încerce câteva feluri de care a citit pe net. Îi e dor de familie, dar ştie că se va întoarce acasă pe 17 decembrie. După finalizarea tezei, Said spune că va încerca să îşi pună cunoştinţele în practică, dacă va putea în Tunisia, dacă nu, undeva în afara ţării de baştină.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Călătoria în timp este posibilă în teorie, însă nu poate schimba trecutul