Un şofer teribilist, în vârstă de doar 18 ani, a produs un accident rutier spectaculos pe Faleza Dunării din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la locul accidentului FOTO Grupul şoferilor din Galaţi/facebook
Imagine de la locul accidentului FOTO Grupul şoferilor din Galaţi/facebook

Maşina condusă de tânărul gălăţean rula cu viteză foarte mare şi a părăsit carosabilul înr-o curbă. Autoturismul a doborât un stâlp, iar şoferul şi pasagerul au fost duşi la spital.

Accident rutier soldat cu doi răniţi, marţi seară, la Galaţi, pe Faleza Dunării. Un tânăr în vârstă de doar 18 ani, care conducea cu viteză foarte mare, a pierdut controlul volanului într-o curbă şi a intrat cu maşina într-un stâlp de iluminat public, rupându-l în două. 

Atât şoferul, cât şi pasagerul din dreapta(un tânăr în vârstă de 26 de ani), au fost răniţi şi a fost nevoie să fie transportaţi la Spitalul de Urgenţe.

„La data de 30 august a.c., la ora 20.00, un tânăr de 18 ani din Galaţi, în timp ce conducea autoturismul pe strada Marea Unire, pe fondul vitezei excesive şi a porţiunii de drum în curbă, a pierdut controlul vehiculului, intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat public. În urma evenimentului, conducătorul auto şi pasagerul de 26 ani din  autoturism au suferit mai multe răni”, a informat, miercuri, Biroul de Presă al Poliţiei.

Poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite