Un cartier din Galaţi rămâne fără apă pentru 10 ore.  Ce consumatori şi agenţi economici sunt afectaţi

Un cartier din Galaţi rămâne fără apă pentru 10 ore.  Ce consumatori şi agenţi economici sunt
afectaţi

Alimentarea cu apă va fi întreruptă pentru cuplarea unei conducte la un punct termic Foto: arhivă Adevărul

Firma AEG Tehnology realizează o serie de lucrări de cuplare a unei conducte la un punct termic de pe strada Energiei. Furnizorul de apă potabilă, Apă Canal, va întrerupe alimentarea cu apă la 17 blocuri în intervalul 08.00-18.00.

Ştiri pe aceeaşi temă

Societatea Apă Canal S.A. Galaţi informează că, în data de 21.09.2017, în intervalul 08.00-18.00, se va întrerupe alimentarea cu apă a unor consumatori din cartierul Micro 14 pentru executarea lucrărilor de cuplare a conductei Dn 200 mm PEHD – Tronson 5, aferent blocurilor PM1, PM2, PM3, PM4, punctul termic SC69 – strada Energiei. 

Lucrările vor fi realizate de AEG Tehnology în baza contractului „Reabilitare reţele distribuţie apă potabilă pozate în tunel tehnic circulabil, cu amplasamentul în municipiul Galaţi, cartierul Micro 14, Siderurgiştilor Vest, Mazepa I şi II”.

Va fi afectată alimentarea cu apă potabilă a mai multor consumatori casnici şi agenţi economici de la blocurile: M6, M7, S5A, S5B, S5C, G1, PM7, PM1, PM2, PM3, PM4, LG1, LG2, M4A, M4B, M5A, M5B din Micro 14, Şcoala nr. 41, punctul termic al Calorgal SC69.

Societatea Apa Canal SA Galaţi precizează că asigură numai asistenţa tehnică pe parcursul lucrărilor, execută manevrele specifice de golire/umplere reţea, închidere şi deschidere vane, precum şi spălarea reţelei de distribuţie la finalizarea lucrărilor de cuplare executate de către constructor.

”Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de sistarea apei potabile, mulţumim pentru înţelegere şi îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un interval cât mai scurt de timp”, au declarat reprezentanţii Apă Canal.

citeste totul despre: