Un bărbat cu dublă cetăţenie şi-a sacrificat o jumătate din rezervorul de la maşină pentru a-l umple cu ţigări de contrabandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţigările au fost amplasate cu grijă într-un spaţiu din rezervor. Foto: IPF Galaţi
Ţigările au fost amplasate cu grijă într-un spaţiu din rezervor. Foto: IPF Galaţi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse şi nedeclarate, aproximativ 10.000 de ţigarete în rezervorul unui autoturism condus de către un bărbat cu dublă cetăţenie

În data de 31 iulie, în jurul orelor 19.30 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Vitalie B, în vârstă de 34 de ani, cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, care conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.

Poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului. În urma efectuării controlului, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în bordul şi într-un locaş special amenajat în rezervorul autoturismului 9.660 de ţigarete mărcile Winston fabricate în Ucraina. 

Ţigaretele în valoare de 4.255 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 6.607 lei a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, deoarece bărbatul a mai fost depistat, în decursul ultimului an,  încercând să introducă ilegal în România ţigări de contrabandă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite