Tehnicianul dentar care deschide drumul progresului în învăţământ. „Un profesor bun inspiră elevul să îl depăşească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Rusu alături de elevii săi Foto: arhivă personală
Cristi Rusu alături de elevii săi Foto: arhivă personală

Cristi Rusu şi-a pus cariera de tehnician dentar în standby pentru a se dedica învăţământului, unde a realizat progrese majore. Profesor de informatică la Şcoala Gimnazială „Iorgu Iordan“ din Tecuci, a introdus pentru prima dată în laboratorul de informatică al şcolii sistemul de operare Edubuntu şi a organizat un club de robotică, devenind o inspiraţie pentru elevi.

Cristi Rusu (42 de ani) a reuşit ce şi-a dorit dintotdeauna: să devină tehnician dentar. A terminat Colegiul de Tehnică Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, iar în 2004, a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din Iaşi, secţia Substanţe Bioactive şi Biotehnologii Medicale. Totuşi, de-a lungul acestui drum, Cristi Rusu a simţit nevoia de o schimbare şi a urmat Facultatea de Informatică din Iaşi.

„Deşi pasionat de medicină şi chimie organică, parcă îmi lipsea ceva... Astfel, am urmat cursuri postuniversitare de specializare în Informatică, în perioada 2005-2007. Am întâlnit oameni dedicaţi, care mi-au stârnit interesul spre programarea calculatoarelor“, spune profesorul.

Şi-a început profesoratul cu o premieră

În februarie 2014, debuta în învăţământul preuniversitar, la Şcoala Gimnazială „Ştefan Octavian Iosif“ din Tecuci şi participa la o tabără de informatică organizată de Universitatea „Vasile Goldiş“ din Arad pentru promovarea sistemelor de operare gratuite. Cu acest prilej, a devenit interesat şi de robotică, iar ocazia de a-şi aprofunda cunoştinţele în acest domeniu a venit pe neaşteptate.

A început colaborarea pentru testarea şi traducerea unei distribuţii educaţionale româneşti –AcademiX. Mai mult, Cristi Rusu este profesorul care a introdus pentru prima dată în laboratorul de informatică al şcolii sistemul de operare Edubuntu, dezvoltat împreună cu profesori din mai multe ţări, care include un software educaţional pentru elevi între 6 şi 18 ani.

Deschizător de drumuri în învăţământ

Dascălul a reuşit să îmbine armonios pasiunea pentru medicină cu cea pentru informatică. În perioada
2014-2015 a activat ca informatician, în Tecuci, la şcolile gimnaziale „Dimitrie Sturdza“, „Anghel Rugină“ şi „Ştefan Octavian Iosif“, dar a predat şi discipline medicale şi tehnici de masaj la Şcoala Postliceală din cadrul Liceului Tehnologic „Ovid Caledoniu“ din oraş.

cristi rusu profesor informatica Galati 4

FOTO arhiva personală

Din 2020, e profesor de informatică la Şcoala Gimnazială „Iorgu Iordan“ din Tecuci şi continuă să facă progrese în ceea ce priveşte programa şcolară şi metodele de predare. „Am instalat pentru prima dată în cadrul laboratorului de informatică sistemul de operare AcademiX şi propun ca disciplină opţională «Introducerea în robotică» încă din anul 2017. Robotica i-a captivat pe elevi, fapt care m-a determinat să fac şi un club de robotică în cadrul şcolii. Vor urma momente frumoase, programând plăcile Arduino, Raspberry Pi, Micro Bit, Ozobot. Orele de informatică vor căpăta astfel un caracter profund aplicativ“, spune profesorul.

cristi rusu profesor informatica Galati 1

Unul din roboţii creaţi de elevii lui Cristi Rusu FOTO arhiva personală

Rezultatele nu au întârziat să apară: elevii pe care îi pregăteşte au obţinut premii importante la concursuri de programare precum Java Greenfoot şi Programează cu Alice, la Olimpiada Judeţeană de Informatică şi la concursul de gândire algoritmică „Bebras“.

Prieten şi mentor pentru elevi

În 2019, şi-a dus munca de pionierat la alt nivel, după ce a înfiinţat la Tecuci Centrul Local de Excelenţă „Programare cu Răbdare“.

Patru dintre elevii săi au participat la un hackathon (n.r. – eveniment la care mai mulţi programatori colaborează pentru dezvoltarea unui proiect software), la care au obţinut locul patru cu un magazin virtual scris în limbajul de programare Python.

cristi rusu profesor informatica Galati 3

FOTO arhiva personală

„Nu-mi place să vorbesc despre mine, las colegii sau elevii s-o facă, dar mi se spune că sunt o sursă de inspiraţie pentru ei. Primesc întrebări din cele mai variate domenii şi nu de puţine ori îmi place să-mi provoc elevii să se autodepăşească şi, mai ales, să facă ceea ce le place. În cadrul orelor de curs dirijez demersul didactic în funcţie de modul în care se raportează elevii la subiect, iar când observ că nu pricep ceva, le pun întrebări ajutătoare pentru a-i determina să înţeleagă. Se spune că un profesor bun nu doar transmite cunoştinţe, ci inspiră elevul să depăşească profesorul, îl ajută, îi este prieten şi mentor şi, mai mult decât atât, învaţă de la elevii săi“, spune Cristi Rusu.

Un dascăl cu un plan

Succesele avute până acum îl încurajează pe dascăl să-şi stabilească obiective din ce în ce mai îndrăzneţe. Are un plan de acţiune bine pus la punct: la cercul de excelenţă, şi-a propus să se concentreze pe stimularea performanţei, pentru ca elevii să participe la cât mai multe olimpiade şi concursuri de profil, vrea să crească nivelul de competenţe digitale în predarea online al colegilor săi de catedră, dar şi să realizeze proiecte care să implice noţiuni de robotică şi programare aplicată.

cristi rusu profesor informatica Galati 2

FOTO arhiva personală

De asemenea, îşi doreşte să extindă cercul de informatică şi în spaţiul virtual şi să editeze o revistă de specialitate, prin care să îndrume elevii să participe activ şi să-i inspire pe alţi tineri să descopere lumea programării. „Cred că, în final, este vorba despre a descoperi scânteia şi de a crea mediul propice pentru a creşte. Centrul «Programare cu Răbdare» nu este despre mine, este o mare familie, o stare de spirit. Cred că asta e menirea unui profesor: să aducă magia în viaţa fiecărui elev, magia de a face ceea ce-ţi place, de a străluci şi de a te simţi bine, de a fi o versiune mai bună a ta în fiecare zi.“

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Adolescenta care a reuşit să îmbine fabulos pictura cu informatica. „Simt că dăruiesc o parte din sufletul meu“

Fenomenul educaţional creat de un profesor de informatică în România şi Diaspora

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite