Tatăl şi-a omorât fiul, după ce acesta i-a reproşat că a irosit banii pe care îi trimitea din Italia. La ce pedeapsă l-au condamnat judecătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 47 de ani s-a pierdut cu firea şi după o ceartă violentă cu fiul său, pe fondul consumului de alcool, l-a lovit cu un cuţit, omorându-l pe loc. Tânărul de 22 de ani intenţiona să-şi ia mama în Italia, unde muncea, pentru a o scăpa de bătăile pe care le primea de la tatăl său.

Tribunalul Galaţi l-a condamnat, pe 13 iunie, pe Mănăilă Cucoaneş, un bărbat de 47 de ani din localitatea Umbrăreşti, la 7 ani şi 6 luni de închisoare pentru omor. Ucigaşul a fost obligat să îi plătească soţiei sale, Traian Aristiţa, suma de 20.000 de lei cu titlu de daune materiale şi 15.000 de lei drept daune morale.

Verdictul a fost deja atacat cu apel atât de către Mănăilă Cucoaneş, cât şi de către soţia sa. Evenimentul înfiorător a avut loc pe 20 august 2017  în localitatea gălăţeană Umbrăreşti. Un tânăr de doar 22 de ani, Daniel Dumitru Cucoaneş, a murit fulgerător după ce a fost înjunghiat chiar de tatăl său, Mănăilă Cucoaneş.

Potrivit martorilor, incidentul s-a produs după o ceartă violentă, pe fondul consumului de alcool, în care au fost implicaţi mai mulţi membri ai familiei Cucoaneş din Umbrăreşti, motivul principal al disputei fiind banii. Daniel Dumitru Cucoaneş (22 de ani), cel care avea să-şi piardă viaţa în urma incidentului, le-ar fi reproşat părinţilor lui că ar fi cheltuit aiurea banii pe care el i-a câştigat muncind în Italia.

De asemenea, tânărul şi-a anunţat tatăl că vrea să o ia în Italia şi pe mama lui, deoarece acesta îşi dorea să facă rost de bani, dar şi să scape de bătăile repetate pe care soţul acesteia, tatăl lui Daniel, i le aplica, pe fondul unei gelozii bolnăvicioase. Scandalul, început cu ţipete şi continuat cu îmbrânceli, a degenerat într-o bătaie, iar în final Mănăilă Cucoaneş (47 ani) a înhăţat un cuţit cu care şi-a înjunghiat fiul de mai multe ori. Rănile au fost extrem de grave şi au produs moartea băiatului aproape pe loc.

După comiterea faptei, agresorul a încercat să se sinucidă, dar a fost imobilizat de restul membrilor familiei. Dumitru Daniel Cucoaneş muncea pentru o firmă din Parma (Italia) şi venise în ţară pentru câteva zile, în vacanţă. El trimitea în mod constant bani în ţară, către familie, care construia pentru el o casă în localitatea Umbrăreşti.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite