Tabără de creaţie populară în pădurea Gârboavele. Mai multe meserii străvechi vor fi dezvăluite tinerilor
0Cursurile vor fi frecventate timp de două săptămâni de un număr de 65 de copii din judeţul Galaţi şi din Cahul (Republica Moldova). Aceştia vor învăţa de la profesori olăritul, cusuturile tradiţionale, pictura pe sticlă, confecţionarea artizanală a uneltelor de pescuit, jocul popular şi multe altele.
Centrul Cultural „Dunărea de Jos” prin Serviciul Cercetare, Conservare şi Valorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare organizează pentru copii, la Muzeul Satului „Petru Caraman” din Pădurea Gârboavele, o tabără de creaţie în domeniul artei populare, în perioada 9-20 iulie.
Timp de două săptămâni, peste 60 de copii din Galaţi, dar şi 5 elevi cu merite deosebite la învăţătură din Cahul, Republica Moldova, vor participa la activităţile pe secţiuni.
Ei vor învăţa pictură (coordonator Sergiu Dumitrescu, artist plastic), icoană pe sticlă (coordonator Elena Panainte, expert restaurator), olărit (coordonatori Maria şi Marcel Mocanu, meşteri olari), cusături tradiţionale (îndrumător ţesut–cusut Ecaterina Hulea), confecţionarea artizanală a uneltelor de pescuit (coordonator Sorin Ignat, dr. ing. protecţia mediului) şi împletituri din fire şi fibre naturale (Sorina Pletea, meşter popular).
Pe parcursul taberei, copiii vor învăţa jocuri, dansuri populare tradiţionale şi vor viziona filme cu tematică din domeniul etnografiei şi folclorului.