Spectacolul ”Motanul Încălţat”, pus în scenă la Teatrul Gulliver. Jocul actorilor se îmbină cu proiecţia digitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din spectacolul ”Motanul Încălţat” Foto: Teatrul Gulliver
Scenă din spectacolul ”Motanul Încălţat” Foto: Teatrul Gulliver

Duminica aceasta, începând cu ora 10,30, actorii Teatrului de Păpuşi „Gulliver” vor aduce în faţa spectatorilor de toate vârstele povestea ”Motanului Încălţat”.

”Motanul Încălţat” este un spectacol modern, alert, plin de culoare şi ritm, jucat cu talent şi suflet de către artiştii-mânuitori Ramona Păuc, Gina Geru, Adina Ariton, Eduard Şişu, Marian Sterian, Aurelian Iorga şi Andrei Dombrovschi.

Pe lângă mijloacele clasice ale animaţiei, regizorul Daniel Stanciu a făcut apel la  tehnica proiecţiei digitale, care completează armonios scenografia realizată de Ioana Tudor. Momentele de antren sunt asigurate de ilustraţia muzicală semnată de Jou Jou Drăgan şi Daniel Stanciu.

Spectacolul se dovedeşte o combinaţie inspirată între jocul scenic al actorilor, mască şi păpuşă, ce va arăta tuturor că visurile se pot împlini, chiar şi atunci când părinţii nu mai sunt cu tine, fraţii mari şi răi moştenesc toată averea, iar tu rămâi singur, doar cu un motan.

Preţul biletelor este de 10 lei pentru copii şi 12 lei pentru adulţi. Acestea pot fi cumpărate atât online, de pe site-ul bilete.fanitardini.ro, cât şi de la casa de bilete, cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite