Patinoar pe Coşbuc, pe sensul de mers spre ieşirea din oraş. O maşină a Ecosal a avut scurgeri la soluţia de spălat străzile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşi suntem în luna lui Cuptor, pe Coşbuc se circulă în condiţii de iarnă!
Deşi suntem în luna lui Cuptor, pe Coşbuc se circulă în condiţii de iarnă!

Sesizarea a venit de la mai mulţi şoferi care au scris pe Facebook, în Grupul Şoferilor din Galaţi. Primăria s-a autosesizat şi a trimis repede o maşină de la Ecosal să spele carosabilul.

Mai mulţi şoferi au sesizat faptul că pe Bulevardul George Coşbuc, între strada Tecuci şi Bariera Traian, a apărut un strat extrem de alunecos, din cauza căruia se frânează foarte greu şi în condiţii minime de siguranţă. Bănuiala lor s-a îndreptat către o maşină a Ecosal care trecuse mai devreme păe acolo şi spălase carosabilul. Am luat legătura cu cei de la Primărie şi bănuiala şoferilor s-a confirmat. 

„Am luat legătura cu cei de la Ecosal şi am înţeles că ştiu şi ei de această situaţie. Au luat decizia de a trimite imediat o maşină care să spele strada Coşbuc. Ne cerem scuze în faţa şoferilor pentru acest disconfort”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu spun că nu au ce să facă, atât timp cât nu au fost afectaţi factorii de mediu. 

„Atât timp cât nu au fost afectaţi factori de mediu, nu avem cum să ne autosesizăm. Înţeleg disconfortul şoferilor, dar trebuie să înţeleagă că nu avem cum să intervenim”, spune Mărioara Gătej, şefa Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Galaţi.

Până când carosabilul va fi curăţat, le recomandăm şoferilor să circule cu mare băgare de seamă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite