Soprana de Oscar a României. Cum a ajuns o fostă învăţătoare solistă de operă celebră, parteneră pentru Carreras şi Domingo
0Elena Moşuc, o ieşeancă stabilită la Zürich, a renunţat la slujba de învăţătoare şi a ajuns să cânte cu Jose Carreras şi Placido Domingo, încununarea unei cariere de trei decenii fiind câştigarea titlului de cea mai bună soprană din lume, în cadrul International Opera Awards „Opera Star“, echivalentul premiilor Oscar.
Elena Moşuc, recunoscută de specialiştii în domeniu ca fiind una dintre cele mai versatile şi expresive soprane ale epocii moderne, a început să cânte din copilărie, mai întâi cu bunicii la biserică, apoi la şcoală. A făcut studii muzicale în Iaşi, la Şcoala Populară de Artă şi la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu“.
A visat din copilărie să fie solistă şi să cânte pe marile scene ale lumii, însă, Elena a fost pentru o perioadă învăţătoare, la îndemnul bunicii sale. „Din păcate, bunica a murit cu trei săptămâni înainte să devin învăţătoare. Nu şi-a putut vedea visul împlinit, dar toate florile pe care le-am primit la şcoală i le-am dus la mormânt“, îşi aminteşte artista.
Partituri exersate pe un pian desenat
Pe lângă orele predate micuţilor, Elena a continuat să cânte în corurile mai multor biserici şi să înveţe de la soliştii Operei din Iaşi, fiind în acelaşi timp autodidactă. Nu i-a fost întotdeauna uşor, mai ales că situaţia financiară modestă i-a pus adesea beţe în roate. „Am făcut multe sacrificii. Aveam zile când poate nu mâncam nimic sau beam doar un pahar cu lapte numai pentru a putea strânge banii pentru orele de canto.“
Şi-a dorit foarte mult să cânte la pian, dar nu îşi permitea să ia lecţii, aşa că şi-a desenat claviatura pe bucăţi de hârtie şi, deşi pare greu de crezut, repeta astfel diverse partituri. Nu s-a gândit, însă, niciodată să renunţe, pentru că muzica este singura formă de exprimare pe care simte că o stăpâneşte pe deplin. „Pentru mine, să cânt este o rugăciune, e ca şi cum aş zbura, intru într-o altă dimensiune.“
Pasul către muzica de operă, care avea să o propulseze pe marile scene internaţionale, nu a fost deloc uşor – cu atât mai mult cu cât apropiaţii au sfătuit-o să nu renunţe la locul de muncă sigur pe care i-l oferea învăţământul. Şi-a ascultat intuiţia şi, în 1990, a debutat în rolul Regina Nopţii din „Flautul fermecat“, la Opera din Iaşi. Şansa de a se face remarcată la nivel mondial a venit în acelaşi an, când s-a înscris la ARD Wettbewerb, concurs al televiziunilor germane pe care l-a şi câştigat şi care i-a deschis drumul unei cariere internaţionale. „Nu m-am dus să câştig, ci să capăt experienţă. Au fost 120 de concurenţi, toţi cu studii de specialitate. După ce am câştigat, am realizat de ce nu am reuşit să iau din prima la Conservator. Dacă aş fi reuşit, nu ştiu care ar fi fost destinul meu, dar Dumnezeu mi-a pregătit ceva mai bun.“
A cântat la Scala din Milano şi Metropolitan Opera din New York
După apariţia televizată, a fost solicitată imediat pentru rolul Regina Nopţii la Opera Gärtnerplatztheater din München, iar un an mai târziu a susţinut, la Viena, o audiţie pentru Alexander Pereira, cel care avea să devină directorul Operei din Zürich. Elena Moşuc a devenit atunci soprană la instituţia de cultură, unde a activat timp de 24 de ani, demonstrându-şi talentul şi dăruirea pentru scenă în zeci de roluri: Konstanze („Răpirea din Serai“), Donna Anna („Don Giovanni“), Marguerite („Faust“), Medora („Il Corsaro“), Lucrezia Borgia („Lucrezia Borgia“),Violetta („Traviata“), Gilda („Rigoletto“).
De-a lungul carierei a primit numeroase distincţii şi premii prestigioase. În 2009, a obţinut titlul de doctor în muzică Summa cum Laude, la Universitatea de Muzică din Bucureşti, şi a fost desemnată Femeia Anului 2009. În 2010, a devenit cetăţean de onoare al oraşului natal, Iaşi, iar în 2015, i s-a acordat Marele Premiu al Operelor Naţionale din România, încununând astfel o carieră internaţională de excepţie.
În 2019, a fost nominalizată de două ori la prestigiosul premiu Opus Klassik, la categoriile Cea mai bună soprană a anului şi Cel mai bun album („Verdi Heroines –Solo Musica“), şi a fost desemnată câştigătoarea renumitului „Oscar della Lirica“ pentru Cea mai bună soprană, aceasta fiind cea mai prestigioasă distincţie internaţională a muzicii de operă, echivalentul muzical al Premiilor Oscar pentru cinematografie.
A fost invitată să cânte în toate colţurile Europei, pe cele mai faimoase scene: la Teatrul Scala din Milano, în Viena, la Opera Covent Garden din Londra, în Paris la teatrele Bastille, Opéra Comique, Palais Garnier şi Champs-Elysées, în Roma, Torino, Veneţia, Palermo, München, Berlin, Hamburg, Bucureşti, Barcelona, Bilbao, Tel Aviv, dar şi în SUA, la Metropolitan Opera din New York şi în Dallas, precum şi la Muscat (Oman), în Japonia, China, Taiwan şi Coreea de Sud. A fost nelipsită şi de la festivaluri de renume, precum Arena din Verona, Savonlinna din Finlanda şi Torre del Lago din Italia.
„Nu devii peste noapte un solist de succes. Este un proces în care creşti cu fiecare rol, cu fiecare colaborare cu dirijori şi regizori noi şi ajungi să te rafinezi. Asta nu se mai întâmplă, din păcate, cu soliştii mai tineri de azi. Ei nu mai au timp de studiu cum am făcut eu, de pildă. Eu am cântat întotdeauna natural, dar am avut roluri atât de dificile încât pentru unele pasaje aş fi avut nevoie de profesor. Eu am cântat acele pasaje intuitiv, dar am simţit, la un moment dat, că am nevoie de o ghidare profesionistă. Aşa am cunoscut-o pe maestra mea de la Milano, Mildela D’Amico“, explică soprana culisele fascinantei lumi a operei.
Colaborare cu Franco Zeffirelli şi duet cu Placido Domingo
A lucrat de-a lungul carierei cu mari dirijori, precum Sir Colin Davis, Nikolaus Harnoncourt, Christoph von Dohnányi, Fabio Luisi, Nello Santi, Bruno Campanella, Maurizio Arena şi Carlo Franci, dar şi cu regizori de renume, dintre care îi amintim pe Franco Zeffirelli, Liliana Cavani, Ruth Berghaus şi Sven-Eric Bechtolf. A cântat cu Jose Carreras şi Placido Domingo, iar interpretările sale sunt extrem de apreciate în întreaga lume.
Elena Moşuc surprinde mai ales prin tehnica perfectă care i-a permis să aibă o longevitate vocală de invidiat. „De multe ori mi-am «urât» maestra pentru că mi-a cerut mereu perfecţiune, nu trebuia să greşesc niciodată niciun sunet, dar mi-a prins foarte bine. Dacă nu scoţi sunetele aşa cum trebuie, corzile vocale se deteriorează. Sunetul nu trebuie să iasă mecanic, ci trebuie să fie cântat, modulat, să-l faci să fie interesant, iar tehnica respiraţiei este secretul“, explică soprana rigorile pe care un solist de operă trebuie să le respecte.
Vocea impresionantă nu este singurul atu al artistei. Elena pictează extraordinar icoane bizantine, punându-şi în valoare un alt talent pe care îl are de când era copil, dar pe care nu a avut până acum şansa să îl valorifice.
„Când eram mică, desenam foarte bine şi cu plăcere. Întotdeauna m-a fascinat pictura“, spune artista. Elena are dublă naţionalitate, română şi elveţiană, şi îşi împarte timpul între Zürich, România şi marile scene ale lumii unde concertează. Orice apariţie pe scenă a Elenei este un triumf, iar ultimele sale interpretări au fost în „Anna Bolena“ (Lisabona, Verona), „Lakmé“ (Muscat) şi „I Lombardi“ (Cluj).
Se încarcă comentariile...
