Sesiune de informare - „Primul pas către mobilitatea forţei de muncă în Olanda”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ajofm galati

La sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi a avut loc , pe 15 ianuarie, sesiunea de informare intitulată „Primul pas către mobilitatea forţei de muncă în Olanda”, organizată de Ambasada Olandei în România, în colaborare cu instituţia gazdă.

Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu privind mobilitatea forţei de muncă. Din partea Ambasadei Olandei la Bucureşti au participat domnul Geert Jan Buisman, coordonatorul reţelei regionale de consilieri pentru afaceri sociale, cu responsabilităţi în domeniul mobilităţii forţei de muncă  în România, Polonia şi Bulgaria, precum şi doamna Rodica Cărăuşu, în calitate de policy officer social affairs. 

Prima parte a evenimentului a cuprins o întâlnire cu reprezentanţi ai instituţiilor şi ai autorităţilor locale, ai sindicatelor şi ai patronatelor, ai unor organizaţii neguvernamentale relevante, ai reţelelor europene de  informare, precum şi ai Centrului Europe Direct Enterprise Europe Network. Cei prezenţi au căutat  împreună soluţii, astfel  încât  persoanele din judeţul Galaţi,  aflate în căutarea unui loc de muncă în Olanda,  să poata avea acces la informaţii pentru  a lua decizia corectă, în cunoştinţă de cauză, să îşi cunoască atât drepturile, cât şi obligaţiile, să pună  în balanţă, deopotrivă, riscurile şi oportunităţile atunci când aleg să lucreze în Olanda. 

Scopul campaniei este de a deschide apetitul românilor pentru informare, pentru a evita situaţiile nedorite. Pentru informatii privind locurile de muncă din Olanda şi nu numai, gălăţenii – atât cei din mediul urban, cât şi cei din mediul rural – pot beneficia de consilierea specialiştilor din cadrul organizaţiei guvernamentale  EURES (EURopean Employment Services) -  reţeaua serviciilor publice de ocupare europene. 

Partea a doua  a sesiunii de informare a cuprins o întâlnire a reprezentanţilor Ambasadei Olandei la Bucureşti şi ai instituţiei gazdă cu  solicitanţi de locuri de muncă  în această ţară. S-au detaliat aspecte legate de  piaţa muncii din Olanda. Organizatorii au distribuit broşuri,  în limba română,  având genericul „Nou în Olanda”, un ghid ce cuprinde tot ce trebuie să ştie un muncitor imigrant european.

A fost, aşa cum spune şi titlul sesiunii, doar un prim pas către mobilitatea forţei de muncă în Olanda, reprezentanţii ambasadei asigurându-i pe cei prezenţi că vor urma şi alte acţiuni în cadrul aceluiaşi proiect.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite