Scandal monstru la un bar din municipiul Tecuci. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru aplanarea conflictului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii i-au încătuşat pe cei trei agresori. Foto: Adevărul
Jandarmii i-au încătuşat pe cei trei agresori. Foto: Adevărul

Trei tineri cu vârstele cuprinse între  20 ani şi 22 ani, toţi din municipiul Tecuci s-au ales cu dosar penal pentru distrugere, lovire şi tulburarea ordinii publice. Conflictul a fost aplanat de jandarmii gălăţeni.

Seara trecută, un echipaj de jandarmerie care asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică pe raza municipiului Tecuci a fost direcţionat prin apel 112 la un bar din localitate unde se semnala faptul că, trei bărbaţi, clienţi ai societăţii, provoacă scandal şi distrug bunurile din incinta barului.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii au identificat trei bărbaţi cu vârstele de 20 ani, 21 de ani, respectiv 22 ani, toţi din municipiul Tecuci care se aflau în stare vădită de ebrietate şi care erau violenţi, atât verbal cât şi fizic cu clienţii localului. Deoarece manifestau un comportament recalcitrant, jandarmii i-au încătuşat pe cei trei şi i-au condus la sediul poliţiei în vederea luării măsurilor legale.

„Din verificările efectuate, jandarmii au stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool şi a unei dispute verbale spontane, cei trei tineri au intrat în conflict cu alţi clienţi ai localului pe care i-au lovit şi ameninţat cu acte de violenţă, concomitent cu distrugerea uşii de acces în bar şi a unor bunuri de mobilier”, a declarat plt. maj. Cătălin Bădin, purtător de cuvânt în cadrul Jandarmeriei Galaţi.
 
Celor trei tineri le-au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârşirea unor fapte susceptibile de a fi infracţiuni de „distrugere”, „lovirea sau alte violenţe” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, cercetările fiind continuate de lucrătorii Poliţiei Municipiului Tecuci.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite