Prestaţia jalnică a Justiţiei în cazul oribilului viol de la Vaslui readuce în dezbatere, a nu ştiu câta oară, formulările interpretabile ale unor articole din Codului Penal şi din Codul de Procedură Penală.

Nu trebuie să fii expert în drept ca să înţelegi că judecătorilor li se oferă, prin amintitele reglementări juridice, o prea mare libertate în a interpreta legea, iar în acest fel se ajunge la o situaţie cumplită pentru orice democraţie: dreptatea devine negociabilă!

În orice ţară care se pretinde civilizată, cei şapte violatori ar fi fost arestaţi, judecaţi în regim de urgenţă şi condamnaţi la ani grei de închisoare. Însă la noi bunul simţ a fost lăsat deoparte. La noi violatorii sunt lăsaţi liberi, iar victima este pur şi simplu terorizată de aceştia, care o scot vinovată (!) de fapta lor mârşavă.

România, mutată în Asia Mică

Prin deciziile lor, magistraţii vasluieni au trimis România în rândul statelor feudale din Orientul Mijlociu, acolo unde femeia violată este considerată vinovată, este trimisă la închisoare sau chiar condamnată la moartea prin lapidare. Sălbatici! Dar noi? Noi cum suntem, domnilor judecători de la Vaslui?

O spun cu toată responsabilitatea: judecătorii prin mâinile cărora au trecut dosarul violului din Văleni şi care NU au dispus arestarea preventivă a făptuitorilor nu sunt cu nimic mai breji decât brutele faţă de care au arătat o suspectă clemenţă. Sunt nedemni de statutul de slujitor al Doamnei cu Balanţa! S-au poziţionat deja ca fiind solidari cu masculii care cred că o femeie poate fi batjocorită fără să existe efecte, iar asta îi face incompatibili cu statutul de judecători. Ar trebui să-şi dea neîntârziat demisia (asta dacă au o fărâmă de demnitate) şi să se apuce de o meserie în care moralitatea nu contează. Dacă o fi existând o astfel de meserie...

Răspunderea judecătorului unde este?

Însă asta nu-i tot! Cazul de la Vaslui este  doar vârful aisbergului în care s-a materializat sistemul juridic găunos din România. Sunt deja de notorietate eliberările condiţionate, înainte de ispăşirea pedepsei, ale recidiviştilor. Sunt cu sutele în fiecare an la Galaţi.

Faptul că indivizii sunt eliberaţi condiţionat, iar apoi comit noi şi noi grozăvii, nu are – bizar! – nicio o urmare asupra celor care au apreciat că persoana eliberată „s-a învăţat minte” şi „nu mai prezintă pericol social”. Unde este responsabilitatea acestor aprecieri? Nicăieri în lege nu s-a prevăzut răspunderea magistratului pentru astfel de cazuri, căci dacă s-ar fi prevăzut (cu pedepse aferente), cu siguranţă că am fi avut mult mai puţini indivizi periculoşi pe străzi.

Faţă în faţă, pe balanţa strâmbă 

Pun faţă în faţă cazul unui profesor universitar de la Galaţi ţinut în arest preventiv vreme de 9 (nouă) luni pentru o şpagă de 1.500 de lei, cu cazul de la Vaslui, în care şapte animale violente, periculoase, sunt libere. Vi se pare logic?

Pun faţă în faţă cazul fostului prefect de Galaţi, arestat 7 (şapte) luni pentru că a intervenit pe lângă şeful Poliţiei să anuleze o amendă de radar, cu cazul unui proxenet (tot gălăţean) lăsat liber după ce a stâlcit în bătaie o prostituată-sclav de pe urma căreia a strâns o jumătate de milion de euro şi care nu mai vroia să trăiască viaţa aceea cumplită. Vi se pare logic?

Aduc în discuţie zecile de dosare de mare corupţie care se judecă din an în Paşte, cu termene largi şi ultra-largi (până la prescriere), faţă în faţă cu dosarele de „găinari”, care pentru prejudicii de câteva sute de lei sunt judecaţi la foc automat şi aruncaţi după gratii pentru mulţi, foarte mulţi ani.

Un prieten care trăieşte în Irlanda se minuna recent că în România un ins care a furat două capace de roţi a primit 5 (cinci) ani de închisoare, în timp ce în lumea britanică o astfel de faptă se lasă cu o amendă şi cu câteva zeci de zile muncite în folosul comunităţii.

Justiţia din România a uitat de ce există

Nu ştiu dacă la mijloc este corupţie sau lipsă de profesionalism, însă lucrurile nu arată deloc bine. Însă România violată a început să se trezească. Şi ar fi bine să o facă până la capăt, căci acum este momentul să punem piciorul în prag pentru reformarea unui sistem juridic împănat de drepturi cu duiumul pentru membrii lui (drepturi la care restul românilor nici măcar nu visează!), dar care rămâne tot mai  des repetent la demonstrarea rostului său: instaurarea DREPTĂŢII.