Razie printre morari şi patiseri. Poliţiştii au găsit o grămadă de nereguli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au fost confiscate produse de panificaţie în valoare de peste 1.100 de lei.
Au fost confiscate produse de panificaţie în valoare de peste 1.100 de lei.

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare şi inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului Teritorial de Muncă au acţionat pe parcursul întregii săptămâni pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii, prelucrării, depozitării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.

Au fost vizate atât unităţile de morărit - panificaţie (mori, brutării, patiserii, etc.), dar şi mijloacele de transport,  unităţile de desfacere a unor astfel de produse, respectiv folosirea forţei de muncă în condiţiile prevăzute de lege.

Pe parcursul acţiunii au fost  efectuate 42 de controale, fiind verificate 14 societăţi comerciale, 8 persoane fizice şi 20 de mijloace de transport.

Poliţiştii au constatat opt infracţiuni (patru infracţiuni privind neevidenţierea veniturilor realizate şi implicit eludarea plăţii către bugetul de stat a sumelor reprezentând impozite şi taxe aferente, o infracţiune privind reţinerea şi nevărsarea contribuţiilor către bugetul de stat şi trei infracţiuni de înşelăciune şi fals, prin obţinerea în mod ilegal de subvenţii agricole).

Prejudiciul total estimat este de 546.771 lei. Totodată, poliţiştii au aplicat şi şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.000 lei, fiind confiscate şi produse de panificaţie în valoare de 1.100 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite