Prins cu vinul furat în piaţă. Îl dădea la pachet cu sârmă şi ţeavă din bronz, şi acestea, furate dintr-un punct termic
0Nu este foarte clar ce căutau trei bax-uri cu vin într-un punct termic, acolo unde este absolut interzis consumul de băuturi alcoolice, cert este că tânărul de 21 de ani prins cu marfa asupra sa şi-a recunoscut fapta.
Ieri dimineaţă, un echipaj al Jandarmeriei Galaţi, care asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică pe raza Secţiei 2 Poliţie, a fost sesizat de către un jandarm aflat în timpul liber cu privire la faptul că în zona Şcolii Generale nr. 2 se află un tânăr care încearcă să comercializeze trecătorilor trei baxuri cu sticle de vin, un val din sârmă din bronz şi o ţeavă din bronz.
Ajunşi la faţa locului, jandarmii au identificat persoana în cauză stabilind că acesta se numeşte B. Laurenţiu de 21 ani, din Galaţi. Fiind întrebat despre bunurile găsite asupra lui tânărul a declarat jandarmilor că le are de la un prieten care l-a rugat să le vândă pentru a face rost de bani.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit faptul că tânărul a fost sunat de către un prieten în vârstă de 17 ani care i-a propus să se deplaseze împreună în zona unui punct termic din cartierul Ţiglina I deoarece acesta cunoaşte o locaţie unde se poate intra foarte uşor. Ajunşi în zonă, cei doi tineri au sărit gardul împrejmuitor şi au intrat în incinta punctului termic de unde au sustras 14 sticle cu vin îmbuteliat, un val de sârmă din bronz şi o ţeavă din bronz cu lungimea de 1,30 m. Bunurile sustrase au fost aruncate peste gard urmând ca Laurenţiu să le valorifice iar banii să-i împartă împreună.
Acum, nu ştim foarte clar ce căutau trei bax-uri cu vin într-un punct termic, dar important este că prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate. În cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi infracţiune de „furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 229 Cod Penal, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Galaţi.