Primăria municipiului Galaţi a emis astăzi primul aviz legal de publicitate electorală stradală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avizul a fost eliberat la solicitarea Partidului Social Democrat, care a depus toată documentaţia prevăzută de reglementările în vigoare pentru eliberarea avizului de publicitate stradală. Acesta este valabil în perioada 25 aprilie - 24 mai 2014.

Potrivit avizului, PSD poate afişa 300 de panouri electorale pe tot atâţia stâlpi aparţinând Transurb SA şi
Electrica SA şi 53 de bannere, în locuri expres prevăzute în aviz. În cursul acestei zile, au mai solicitat aviz de publicitate stradală Partidul Mişcarea Populară şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Solicitările celor două formaţiuni politice vor fi analizate începând de luni, 28 aprilie 2014, după depunerea întregii documentaţii de avizare, conform legii.

Primarul Marius Stan a ţinut să reamintească tuturor competitorilor electorali, partide politice, alianţe
şi candidaţi independenţi că au obligaţia, conform legii, să solicite Primăriei aviz pentru publicitate stradală, în cazul în care vor să afişeze materiale electorale în alte locuri decât cele 24 de panouri electorale dedicate special campaniei electorale. Nerespectarea acestor prevederi legale atrage după sine sancţiuni. Toate acestea se întâmplă deoarece Consiliul Local Galaţi nu a reuşit, de mai bine de trei luni, să adopte un proiect de hotărîre care urma să reglementeze panotajul publicitar din oraş.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite