Povestea campioanei care a scris istorie în atletismul românesc. Fiţa Lovin: „Am înconjurat lumea în alergare“
0
Fiţa Lovin este una dintre cele mai bune atlete pe care le-a dat România. Cu un palmares impresionant şi cu o voinţă de fier, gălăţeanca a făcut istorie în sport şi a povestit pentru „Adevărul” care au fost cele mai frumoase momente din cariera sa, precum şi cele care i-ar fi putut curma prematur drumul spre glorie.
Ca să faci performanţă, trebuie să te naşti cu un talent, însă performanţele se dobândesc doar prin muncă asiduă. Acesta este crezul Fiţei Lovin, fosta mare sportivă a ţării. Născută la Braniştea, în anul 1951, Fiţa spune că s-a îndrăgostit de atletism încă din copilărie şi dacă ar putea da timpul înapoi, este convinsă că ar alege acelaşi drum, deşi nu a fost cel mai uşor de parcurs.
„Fără talent nu realizezi mare lucru, dar şi munca este o cheie a succesului. Am început să alerg în anul 1967, când m-am dus la Liceul cu Program Sportiv şi am dat examen de admitere pentru clasa a 9-a. Dintotdeauna am fost îndrăgostită de atletism. Copilărind la ţară, am alergat foarte mult. Dragostea pentru mişcare organizată am avut-o de la învăţătorul Bîrsan. Când eram în clasa a doua, dânsul făcea cu noi şi orele de educaţie fizică şi ne pregătea întreceri, ştafete, jocuri. Pentru că îmi plăceau, organizam şi eu întreceri cu copiii de pe strada mea, delimitam o mică distanţă şi îi dădeam fiecărui copil câte un băţ care era ştafeta. Alergam cu ei, îmi plăcea foarte mult concurenţa şi simţeam că şi pot să fac acest lucru”, ne-a povestit amuzată, Fiţa Lovin.
Gălăţeanca a început să devină cunoscută în anul 1968, când a câştigat prima ediţie a Crosului Tineretului.
„Finala s-a ţinut la Bucureşti, în jurul Centrului Expoziţional Romexpo de astăzi. La categoria mea de vârstă se alerga un kilometru, eram câte două, patru atlete din toate judeţele ţării. Au urmat apoi mici competiţii în care m-am remarcat deoarece le întreceam pe toate celelalte atlete. Am câştigat locul trei la Campionatul Naţional de Juniori şi antrenorul meu de mai târziu, domnul Nicolae Mărăşescu, m-a selectat pentru lotul naţional şi am mers la Crosul Naţional de la Piteşti, unde am obţinut locul doi, fiind o surpriză pentru mulţi sportivi şi antrenori”, a spus Fiţa Lovin.
Fiţa Lovin (stânga) FOTO Arhiva personală
Primul record naţional la 800 de metri l-a făcut în anul 1969, iar cea care i-a influenţat cariera sportivă este antrenoarea din liceu, ea fiind cea care a simţit că Fiţa are potenţial. „În iarna lui 1967 am mers în prima tabără la Păltiniş şi atunci am luat locul patru. Antrenoarea mea a sesizat că pe lângă săriturile în lungime şi şprinturi sunt foarte bună şi la alergat. Iar de atunci a început să mă pregătească şi în acest sens. Antrenorul este cel care hotărăşte şi vede care sunt înclinaţiile unui sportiv”, a precizat Fiţa Lovin, fostă atletă.
„Cineva a făcut un calcul şi a spus că am făcut înconjurul lumii în alergare”
De-a lungul carierei, gălăţeanca a participat la peste 10.000 de curse oficiale şi a câştigat peste 500 de medalii, cifre care se traduc în mii de kilometric alergaţi.
„În anul 1983 am fost foarte accidentată, am alergat doar în primăvară şi apoi nu am mai alergat tot anul. Însă în anul următor am început să mă antrenez pentru Olimpiada din Los Angeles. Orice sportiv când îşi doreşte să facă performanţă şi simte că poate, ţinteşte să ajungă la Jocurile Olimpice şi să obţină o medalie. Aceasta a fost dorinţa mea supremă”, a declarat pentru „Adevărul”, Fiţa Lovin.
Succesul de la Jocurile Olimpice de vară din Los Angeles
FOTO runnersworld.com
În 1984, România a reuşit la Los Angeles performanţe unice: un total de 53 de medalii, dintre care 20 de de aur, un impresionant loc 2 în clasamentul neoficial pe medalii, după Statele Unite ale Americii. Ţara noastră a avut atunci curajul să saboteze boicotul blocului ţărilor comuniste, Fiţa Lovin, Doina Melinte, Ecaterina Szabo, Nicu Vlad şi toţi ceilalţi sportivi români fiind aplaudaţi de oameni sosiţi din toate colţurile lumii.
FOTO runnersworld.com
„Din blocul comunist, noi am fost singura ţară care a participat, a fost un boicot pentru că şi americanii au refuzat să meargă la Olimpiada din 1980 de la Moscova. Astfel, la Los Angeles au venit doar România, Iugoslavia şi China. Au participat şi atleţi din fosta Republică Federală Germania, dar adversarele cele mai puternice erau tot româncele. Eu am alergat în cursă cu Doina Melinte, care a devenit campioană Olimpică şi ea era cea mai puternică adversară. Pe locul doi s-a clasat americanca Kim Gallagher, iar eu am obţinut bronzul. Cursa toată a fost dusă de italianca Gabriella Dorio, care în final a venit pe locul patru. Eu am făcut o greşeală, dar nu puteam să plec foarte tare, pentru că la proba de 800 de metri, primii 120 de metri se pleacă de pe culoar şi trebuie să alergi foarte repede ca să obţii un loc bun pe primul culoar - dacă alergi pe culoarul exterior, alergi mai mult şi te oboseşti, iar pe mine m-a prins la bordură şi am stat în spatele italiencei, a Doinei Melinte şi a americancei, eram închisă”, ne-a povestit Fiţa Lovin, fostă atletă.
Aceasta îşi aminteşte că ultimii 200 de metri au fost cei mai dificili.
„Mai era puţin până la final şi nu puteam ieşi. Doina Melinte a încercat să rupă din exterior şi a oprit ritmul brusc, iar eu imediat am vrut să mă duc în spatele ei. Atunci, americanca s-a dus puţin lateral şi când s-a oprit, m-a lovit cu cuiul direct în genunchi, dar nu am simţit pe moment şi am ţipat la Doina «pleacă!». Ea a ieşit din faţa italiencei, americanca s-a dus un metru în faţa mea şi nu am mai putut să o depăşesc şi aşa am terminat pe locul trei. Italianca era la câteva secunde de mine, cred că nici în ziua de astăzi nu ne-a iertat. Trebuie să ai tactică şi un grafic de cursă, trebuie să alergi cu cap, nu degeaba se spune că «unde nu-i cap, vai de picioare »”, a spus amuzată, Fiţa Lovin.
Secretul dureros din spatele performanţei
Deşi a câştigat medalia de bronz, performanţa Fiţei Lovin este cu atât mai mare, cu cât aceasta a trecut prin clipe de coşmar în timpul competiţiei. O durere insuportabilă în zona călcâiului ar fi putut încheia participarea ei la Olimpiadă.
Finala probei de 800 m FOTO gettyimages.com
„În Los Angeles am avut o cumpănă foarte mare, m-a durut un călcâi atât de tare, încât nu mai puteam merge deloc. Cu trei seri înainte de competiţie, medicul lotului m-a dus în satul olimpic, unde mi s-a făcut o infiltraţie în călcâi şi mi s-a recomandat să nu depun prea mult efort. În ziua concursului am făcut încălzirea foarte devreme şi insuficient, astfel că după primii 120 de metri am crezut că mor, că cineva îmi taie piciorul. Nicio secundă însă nu mi-a trecut prin cap să mă opresc şi am câştigat seria. Dar în momentul în care m-am oprit, m-am aşezat pe pistă şi nu m-am mai putut ridica. Toată noaptea medicul de la lotul de lupte mi-a dat antiinflamatoare şi datorită lui am câştigat medalia. A doua zi ne-am dus din nou în satul olimpic şi mi-a dat un document ca să pot face infiltraţie cu xilină, dacă nu aş fi anunţat, ar fi fost considerat doping. Deja la încălzirea pentru semifinale eram moleşită, iar cu 40 de minute înainte de începerea competiţiei mi-a mai făcut o anestezie locală, am suportat totul din dorinţa de a nu pierde. Am reuşit de am câştigat şi semifinala, iar în presă se făceau pronosticuri că eu voi fi câştigătoarea, dar nimeni nu ştia prin ce dureri treceam eu. La astfel de competiţii trebuie să te agăţi de ultima medalie şi apoi să urci până la locul întâi. Totul este să te gândeşti că trebuie să câştigi”, ne-a povestit fosta mare atletă.
În anul 1985, Fiţa Lovin a primit o invitaţie de a merge într-un turneu în America, însă durerile din călcâi reapăruseră şi de această dată nu a mai putut suporta infiltraţiile, fiind nevoită să renunţe la competiţiile de peste Ocean.
Finalul carierei sportive
„M-am retras în anul 1986, aveam o discopatie lombară şi de cinci ani de zile mă necăjeau foarte mult durerile. Iarna făceam tratament balnear în cantonament, la Băile Felix, şi apoi mă îmbrăcam şi porneam în alergare pentru a mă antrena. În 1985 au reapărut durerile şi mi-a fost tot mai greu. Am suferit enorm când m-am retras, mi-a părut foarte rău. Dacă nu aş fi avut acele dureri, cred că alergam şi acum”, ne-a mărturisit Fiţa Lovin.
Fiţa Lovin, îmbrăcată cu trening-ul pe care l-a purtat şi la Los Angeles, în 1984 FOTO Oana Cernat
Titlurile de campioană europeană la cros, campioană mondială la aceeaşi probă cu echipa, vicecampioană mondială în 1982 la cros individual şi cele peste 50 de titluri naţioanale au însemnat nu doar bucurii, ci şi sacrificii şi renunţări.
„Pot spune că pentru sport am renunţat parţial la familie. M-am căsătorit la vârsta de 24 de ani cu un gimnast, iar fiul şi fiica mea au venit pe lume abia după ce m-am lăsat de atletism”, a spus fosta sportivă.
Fiţa Lovin alergând în Grădina Publică din Galaţi FOTO Oana Cernat
„Când m-am lăsat de atletism, din 1986 şi până în 2012 am fost antrenoare la Clubul Sportiv Universitar. La orice concurs participam cu sportivii mei, câştigam medalii. I-am antrenat pe toţi cu dragoste şi dăruire. Una dintre cele mai bune sportive pe care le-am pregătit a fost Petrea-Lazăr Georgeta, dublă campioană internaţională, medaliată la europenele de juniori, campioană naţională şi balcanică la probele de 400 m garduri. Dacă m-aş mai naşte din nou, aş parcurge acelaşi drum”, a precizat Fiţa Lovin.
Atunci când nu aleargă în parcuri, aceasta îşi petrece timpul acasă, unde îşi amenajează propriul muzeu, în care va expune toate cupele, medaliile, echipamentele sportive şi amintirile adunate de-a lungul timpului, din toate colţurile lumii.
Fiţa Lovin este cetăţean de onoare al Galaţiului, iar în 1999 şi 2004 a primit distincţia Crucea Naţională „Serviciul Credincios”, respectiv Ordinul Meritul Sportiv, clasa I.
Se încarcă comentariile...
